Cinci ani de la plecarea părintelui Nicolae Bordașiu

S-au împlinit cinci ani de când părintele Nicolae Bordaşiu a plecat pe neașteptate dintre noi, într-o după-amiază de toamnă, în data de 9 noiembrie 2018 - ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, la care avea deosebită evlavie. Fusese o zi senină, cu temperaturi blânde pentru această perioadă din an, întocmai cum era și chipul părintelui de fiecare dată când îl întâlneam. Nu disimula. Așa era naturalmente. Apropiat de toți. Căutând să ne ajute necondiționat, indiferent de ce fel de probleme aveam. Mulți îi simțim lipsa, căci spiritul său imergent ne aducea echilibru, pace sufletească, bucurie, dorința de a deveni mai buni.

Insufla împrejur sentimente pline de cavalerism pe care tot mai rar le întâlnim astăzi. Însă, cel mai presus, părintele avea harul deosebit de a strânge oamenii împreună. Iar din această zestre a sa, dăruită de Dumnezeu, aveau să iasă multe generații: arhierei, preoți și diaconi, teologi, dar și să se închege numeroase familii cu mulți copii.

Luptător pentru libertate și credință

Ce poate fi mai rodnic, dar și vivifiant pentru un om decât a urma lui Hristos? Iar părintele Nicolae Bordașiu a făcut asta întocmai, eterogen.

Mai întâi, luptând pentru adevăr, credință și țară, în vremuri ce amenințau România ființial și ideologic prin ateismul comunist. Punându-și în pericol fără ezitare libertatea, integritatea, dar și viitorul promițător în calitatea sa de tânăr student la Facultatea de Teologie și la Facultatea de Farmacie, ori ca membru și vicepreședinte al ATOS (Asociația Tineretului Ortodox Studențesc). Zădărnicind demersurile comuniștilor de a sărbători 1 Mai în Săptămâna Patimilor Domnului și răspândind cu mult curaj manifeste. Plătind prin cei șapte ani ca fugar (hăituit zi de zi de frica de a nu fi prins de Securitate). Prin cei mai bine de nouă ani de temniță grea. Închis în subsolurile Securității din Timișoara; trecut de două ori prin penitenciarul Oradea; o dată la Constanța; de patru ori la Jilava și de două ori la Aiud, în urma a două condamnări. Prima: dată în lipsă în anul 1948, la 25 de ani muncă silnică. Iar a doua: la 10 ani de temniță grea prin sentința nr. 294 din anul 1957, dată de Tribunalul Militar București, pentru fapta de „crimă de uneltire” (cf. Fișă matricolă penală­ nr. 687 din dosarul 253, întocmită pe 26 octombrie 1955 la Securitatea din Timișoara, n.r.). Nu în ultimul rând, plătind prin anii de umilință de după 1964, anul eliberării, când a fost forțat de regimul comunist și de împrejurările mizerabile să lucreze mai mulți ani ca muncitor necalificat. Pătimind fără cârtire.

Duhovnicul jertfelnic

În al doilea rând, urmându-I Mântuitorului prin slujirea cu nemărginită dragoste la Altar. Prezența sa în Biserică aducându-i multă împlinire și bucurie sufletească, pe care a știut mereu să le reverse semenilor, îmbogățindu-i pe nebăgate de seamă, doar și prin simpla-i prezență. Devenind un autentic soldat al lui Hristos și un duhovnic jertfelnic proeminent.

Părintele obișnuia să spovedească săptămânal, chiar și în ultimii ani. Făcea rugăciuni de dezlegare și ajutor pentru cei care aveau nevoie. Și chiar era nevoie! În fiecare vineri, era aproape plină biserica de oameni ce-și așteptau răbdători rândul, cu ochii plini de nădejde.

Totodată, dragostea lui pentru Biserica „Sfântul Silvestru” a fost una remarcabilă, urmând eforturile întemeietoare ale antecesorilor acestei minunate parohii. A inițiat o seamă de lucrări de restaurare, a îmbogățit așe­ză­mântul cu diverse activități sociale, culturale și catehetice, cristalizând totodată un vis mai vechi al slujitorilor parohiei prin inaugurarea în anul 2014 a Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru”, Protoieria Sector 2 Capitală. De altfel, părintele Nicolae avea o evlavie deosebită pentru cei care slujiseră înaintea sa la Sfântul Altar de aici. Dovadă stă și cartea biografică: Preotul Chiriac Bidoianu - Paroh la Biserica Sfântul Silvestru, elogiindu-l pe bună dreptate pe acest deosebit slujitor și ctitor al bisericii de zid.

Profesor călăuzitor

Nu în ultimul rând, părintele Nicolae, în calitatea sa de profesor și director al Seminarului Teologic Ortodox din București, a pregătit și format o seamă de teologi, preoți slujitori și chiar arhierei. Bunăoară, pe Prea­sfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, care și astăzi îi poartă adâncă recunoștință, după cum mărturisește în volumul In Memoriam Părintelui Nicolae Bordașiu: „Eu sunt ceea ce sunt astăzi pentru că, prin înțelepciunea și bunătatea unor oameni, a lucrat Dumnezeu întru cele ale purtării Sale de grijă. Este vorba de întâlnirile marcante și de binecuvântată amintire cu Părintele Profesor Nicolae Bordașiu și cu Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu. Ordinea este cea cronologică… Deplin încredințat de intervenția lui Dumnezeu în propria-mi viață, la întrebarea «ce aș fi fost dacă nu îi întâlneam pe acești OAMENI?», răspunsul este cel previzibil: «nu știu!». […]. Părintele Profesor a fost pentru mine OMUL care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să știi să respecți legea și rânduiala lui Dumnezeu. Pot fi subiectiv în această afirmație, dar sunt alte fapte de bunătate ale Sfinției Sale, mărturisite de alți absolvenți ai Seminarului Teologic din Bu­cu­rești. Cred cu tărie că orice societate și in­sti­tuție are nevoie de legi și regulamente. Dar nu putem nega că pe toate acestea noi, oamenii, le recorectăm pe o tablă a mobili­tăților civile și inconsecvenței înfăptuirii binelui. Părintele Profesor Nicolae Bordașiu a fost persoana care a marcat vocația mea și cred, și datorită Sfinției Sale, că fiecare om are șansa lui, fie cea profesională, fie cea socială, iar a nu îi oferi o șansă fiecărui om este un act împotriva lucrării lui Dumnezeu. Este adevărat că în viață plecăm cu șanse diferite. S-a și spus că «egalitatea există doar în matematică». Știm că talanții sunt dați în funcție de capacitatea fiecăruia de a îi înmulți. Știm toate acestea. Dar, tot atât de bine știu că poți fi drept, iertând și înțelept, făcând binele, cât îți stă în putere. Este lecția nescrisă pe care mi-a predat-o Părintele Profesor și care va fi notată într-o altă dimensiune a vieții”.

Astfel de mărturisiri sunt astăzi extrem de numeroase despre părintele Nicolae. Imposibil de cuprins într-o singură carte voluminoasă! Căci părintele a lăsat urme de lumină în fiecare suflet pe care l-a întâlnit sau nu. Pe care l-a mângâiat sau căruia i-a cuvântat. Or pentru care s-a rugat. Trăind jertfelnic, asemenea lui Hristos - Modelul său desăvârșit, fiecare clipă a vieții sale aflând-o pentru a sluji aproapelui. Răscumpărând alături de milioane de martiri păcatele noastre, printr-o jertfă greu de egalat și înțeles ca dimensiune. Vărsând pentru un neam întreg din plinul inimii lui, lumina conștiinței și dragostei de Dumnezeu, încă de când era îngenuncheat în taina celulei reci și întunecate. Barând ateismul comunist cu ruga pentru firavele noastre vieți de atunci și de acum. Părinte Nicolae, nu înceta să te rogi lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!