Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Duhovnicul de la „uşa” Raiului

Duhovnicul de la „uşa” Raiului

Galerie foto (2) Galerie foto (2) In memoriam
Un articol de: † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos - 16 Oct, 2020

Precum în comunităţile primelor secole creştine şi în modernitate, în pofida unor rezerve ori îndepărtări de credinţă, de evlavia creştină şi de viaţa spirituală, Dumnezeu ne cercetează şi ridică pentru noi mari duhovnici şi sfătuitori pe calea restaurării vieţii, în lumina, în bucuria şi în iubirea Prea­sfintei Treimi.

În Grecia a dat Domnul un erou al iubirii fără hotar, faţă de omul modern expus tuturor ispitelor, Sfântul Paisie Aghioritul, care a îndreptat cuvânt şi a vărsat lacrimi „cu iubire şi cu durere”, ca un autentic părinte pentru fiii săi duhovniceşti.

În Moldova a „lăstărit” din dinastia duhovnicească a Sfântului Paisie de la Neamţ, reînnoitorul trăirii isihaste, pentru noi românii, şi nu numai, Cuviosul Paisie al românilor. A trăit aproape un secol, în plin timp de războaie, de sărăcie şi de pustiu ateo-comunist. El este al nostru în două sensuri.

Mai întâi, prin firea românului viguros, ­de la sat, puternic şi înrădăcinat în istoria ­neamului şi apoi ca promotor, fără asemănare, al duhului rugăciunii curate şi curăţitoare a vieţii neprihănite şi al misiunii neîncetate pentru fiii săi duhovniceşti, devenit mare avă, ca şi Părintele Cleopa.

Şi Părintele Paisie şi Părintele Cleopa au odrăslit nenumăraţi fraţi şi fii duhovniceşti, al căror suflu spiritual pulsează neîncetat în „venele” noastre, adesea obosite şi încărcate de „grăsimea cărnii păcatului”, puterea, ritmul şi vigoarea vieţii duhovniceşti şi echilibrate şi pentru călugări, şi pentru mireni, toate şi toţi cu dorul spre Rai.

Părintele Paisie spunea: „Domnul ştie că nu sunt vrednic de Rai, dar nici în iad să nu mă dai!”, iar Părintele Cleopa dezmierda pe orice fiu sufletesc ori pelerin la Sihăstria cu neîncetată dorinţă: îMânca-v-ar Raiul!”, „V-aş lua într-o traistă pe toţi, să vă duc în Rai!”

Dar, cu cât trece timpul de la mutarea dânşilor, în sobor, cu neuitaţii duhovnici din toată ţara, părinţii: Sofian, Arsenie, Iachint, Ioanichie, Teofil, Dometie şi mulţi alţii, simţim secetă în suflete şi dor de „izvoarele vii”, prin care să se prelingă apa curăţitoare a harului şi a darului lui Dumnezeu, pentru iertarea de păcate, pocăinţa sinceră şi îndreptarea noastră pe calea iubirii de aproapele.

Stăruie, însă, în memoria spirituală, comunitară modelul iconic, smerit şi blând al duhovnicului duhovnicilor, Părintele Paisie Olaru de la Sihla şi Sihăstria.

Acest sentiment comun, eclesial este şi dovada convingerilor şi a mărturiilor celor ce au avut fericirea să stea sub epitrahilul său, să-şi deschidă sufletul, conştienţi de valoarea omului lui Dumnezeu, iertător, compătimitor şi vindecător al rănilor nevăzute, dar simţite, ale păcatelor.

Între cei ce ne-au confirmat realismul acestor daruri este şi părintele profesor Dumitru Stăniloae, mare dascăl al iubirii şi al pocăinţei, care sub mâinile plăpânde ale Bătrânului ­a primit fiorul şi puterea unei întineriri sufleteşti, a unei păci lăuntrice de negrăit, ridi­cându-se, la propriu, la peste 80 de ani, din genunchii penitenţei, ca un tânăr, mărturi­sindu-ne: „Am aflat, în smerenia şi viaţa sa, isihastul, în carne şi în oase!”

Doar cei ce procedează asemenea Părintelui Paisie, prin rugăciune neîncetată, smerenie ascunsă şi iubire dăruitoare simt însănătoşirea duhovnicească. Aşa se topeşte şi „gheţarul” lăuntric al egoismului şi mândriei şi se împărtăşeşte şi altora căldura sufletească. Două sunt, pentru această neînsemnată evocare, bunătăţile sufleteşti, prin care ne cercetează de Sus, de la Domnul, duhovniceşte, Părintele Paisie.

Mai întâi, prezenţa lăuntrică a duhului doctorului sufletesc, care o viaţă s-a ostenit pentru vindecarea de bolile păcatelor fiilor săi duhovniceşti.

În zgomotul modernităţii seculare, cu efectele prea bine cunoscute de fiecare dintre noi, pacienţii însănătoşirii, Părintele Paisie ne arată că „sunt mulţi oameni tulburaţi astăzi şi nu-i uşor să-i linişteşti! Eu care nu mai am nimic (aici marea sa smerenie!) cum să-i învăţ pe aceşti oameni? Mai degrabă tac (aici se simte duhul isihastului real) să nu-i fac să fie mai răi. Adeseori dacă tac poate greşesc, pentru că nu dau puţin ajutor aproapelui care are nevoie. De aceea, zic către toţi: multe să ascultaţi! (aluzie la ascultarea vindecătoare), dar puţine să vorbiţi!” şaluzie la îndemnul filocalic: taci tu să vorbească faptele tale (bune)!ţ.

Al doilea mare folos duhovnicesc în starea de suferinţă, precum cea din pandemie, şi nu numai, ni-l oferă Părintele Paisie în suferinţa sa trupească. Le cerea ucenicilor să-i poarte neputinţele trupeşti, precum el le-a purtat o viaţă pe cele sufleteşti ale lor, asigurându-i de răsplata lui Dumnezeu: „Doamne, nu cer să-mi răsplăteşti aici, ci dincolo!” Aici descoperim puterea taumaturgică a actelor de slujire a bolnavilor, aşa cum Domnul ne slujeşte, din iubire, din firesc şi nu din datorie sau silă.

Peste toate bunătăţile împărţite, cu toată inima, tuturor pelerinilor, pe care şi-i dorea fii duhovniceşti, rămâne rugăciunea atât de curăţitoare, vindecătoare şi mângâietoare. Am putea să o considerăm darul Părintelui Paisie românul, om sfânt în viaţă şi viu în lucrarea lui Dumnezeu pentru noi, mai ales în încercări, în nevoi, în boli şi necazuri. Iată conţinutul: „Domnul Dumnezeu, Prea Milostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute. Domnul să vă miluiască. Domnul să vă păzească de tot răul. Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească. Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor şi căsuţa lor şi pâinea lor şi copiii lor şi viaţa lor şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de Rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în veci. Amin”.

De câte ori ne rugăm şi noi, folosind inspiratele cuvintele ale Părintelui Paisie, prelungim în noi duhul iubirii, al păcii şi al binecuvântării unui sfânt nevoitor pentru sine, pentru fraţi, pentru Biserică, pentru neamul nostru, pentru lume.

Citeşte mai multe despre:   Paisie Olaru  -   Manastirea Sihastria