Iconomul Mănăstirii Lainici, la ceasul prohodirii

În dimineaţa zilei de 11 septembrie, Dumnezeu l-a chemat la Sine pe părintele Vasile Hriscu, iconom al Mănăstirii Lainici mai bine de patru decenii. În etate de 71 de ani, dintre care peste 50 în slujirea lui Hristos ca monah de Lainici, părintele Vasile rămâne o icoană vie pentru obştea călugărească, pentru sutele de preoţi şi miile de creştini din întreaga ţară care l-au cunoscut şi i-au urmat poveţele. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, slujba de prohodire a vrednicului iconom s-a săvârşit miercuri, 13 septembrie, de către Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Spicuită din necrologul părintelui ­arhimandrit Ioachim Pârvulescu, egumenul Sfintei Mănăstiri Lainici, viaţa monahului Vasile se descoperă ca o adevărată filă de pateric. S-a născut la data de 12 iunie 1952, în comuna Frumuşica, judeţul Botoşani, în familia creştinilor Vasile şi Maria. Era al treilea dintre cei zece fraţi ai săi. În acele vremuri grele, a reuşit să termine doar şcoala primară din localitatea natală, rămânând alături de familie pentru a fi de ajutor tatălui său, veteran de război. De mic a avut însă o înclinație aparte pentru rugăciune. Era retras faţă de ceilalţi şi avea o aşezare lăuntrică aparte. La vârsta de 20 de ani, după ce a făcut armata la grăniceri, a mers la Constanţa să lucreze. Aici, vreme de doi ani, a cercetat Mănăstirea Techirghiol, unde l-a cunoscut pe părintele Arsenie Papacioc, la care s-a spovedit. În 1975, la 18 decembrie, simţea o puternică chemare spre casă. A pornit de dimineaţă, fără să stea pe gânduri, şi ajungând în Frumuşica, a aflat că mama sa, în vârstă de 49 de ani, plecase la Domnul, chiar cu două ore îna­inte de a ajunge el. O iubea foarte mult, era icoana lui şi a celorlalţi fraţi pe care acum îi lăsa în urmă. Atunci s-a aprins şi mai mult focul intrării sale în mănăstire. Mergând din nou la părintele Arsenie, la Techirghiol, a primit povaţă de la dânsul să vină la Mănăstirea Lainici. Aşa se face că spre sfârşitul anului 1977, la îndemnul părintelui duhovnicesc, tânărul Vasile a bătut la poarta Mănăstirii Lainici. Aici a intrat sub povaţa părintelui Calinic Cărăvan, având numai 23 de ani. Cu multă dragoste a fost primit de părinţi, fiind primul frate de după Decretul 410, dovedindu-se statornic şi ostenitor până la ceasul plecării sale la ceruri. A devenit astfel prin excelenţă „un călugăr al Lainiciului”.

Părinte filocalic al lavrei de la Lainici

Dintru început a fost atras de tovărăşia duhovnicească a părintelui Calinic Cărăvan, marele isihast al secolului 20, la umbra căruia a crescut atât de frumos în ascultările sale călugăreşti. Este tuns în monahism la anul 1979, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Vasile cel Mare, preluându-i pe mai departe numele în cinstea şi ascultarea călugărească, sub mantia părintelui Calinic. A trecut prin foarte multe greutăţi, totdeauna rămânând ca un stâlp tare în acele vremuri de reorganizare a mănăstirii, după decretul din 1959. Întotdeauna a făcut ascultare de stareţii săi. A fost propus de mai multe ori spre hirotonie, însă de fiecare dată a fugit, la propriu. În anul 1983, Mitropolitul Nestor a dorit să-l hirotonească, dar de dimineaţă părinţii nu au mai dat de dânsul. Părintele fugise în pădure.

Părintele Vasile era un mare iubitor al Filocaliei. Se adăpa mult din această comoară duhovnicească, după cum primise ca moştenire de la părinţii săi duhovniceşti. O citea cu creionul în mână. Memora citate întregi şi le punea la suflet. Cunoscându-i această dragoste după tradiţia filocalică, părintele stareţ Caliopie Georgescu l-a luat cu sine şi au mers împreună la Bucureşti, pentru a-l cerceta pe părintele Dumitru Stăniloae, traducătorul Filocaliei. Acolo, ascultându-l, părintele Stăniloae a rămas uimit de dragostea monahului Vasile pentru rânduielile şi învăţăturile părinţilor filocalici. I-a dăruit cu toată dragostea o colecţie de Filocalii şi l-a păstrat pentru totdeauna la suflet, alături de un alt părinte duhovnicesc, Ioan Neamţu. Părintele devenea astfel emisarul Mănăstirii Lainici înaintea marelui nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloae, purtând cu sine ca mărturie dragostea şi părtășia minunată a „iubirii de frumos”. Toate aceste lucruri i-au întărit mai mult părintelui Vasile nădejdea în Dumnezeu şi iubirea de viaţă adâncă duhovnicească. În anii 1984-1985, părintele Vasile l-a descoperit, prin intermediul manuscriselor traduse care au ajuns la Lainici, şi pe Sfântul Sofronie de la Essex.

„Chip al monahului desăvârşit”

„Părinte de Pateric, părinte de Filocalie, părinte de Sfântă Scriptură. Putem afirma fără greşeală că în persoana părintelui Vasile s-au întruchipat Patericul, Filocalia şi Sfânta Scriptură. El le-a trăit cu adevărat, fiind o carte deschisă, care acum, iată, s-a închis. Era călugărul model, parcă dăltuit de Dumnezeu. În faţa lui căpătam curaj şi totodată ne ruşinam şi ne vedeam micimile noastre de suflet, care ne făceau să ne ruşinăm, dar nu să ne temem. Era omul lui Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului, aşa cum l-am cunoscut fiecare!”, a spus de asemenea în cuvântul necrolog Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul.

„Un stejar duhovnicesc al Lainiciului”

„Niciodată nu am făcut nimic fără să-i spun şi fără ca el să ştie. Am fost la unison şi am lucrat totdeauna împreună. S-a încărcat permanent de harul Duhului Sfânt. Pe foarte mulţi îi îndemna să se facă părtaşi la această mare bucurie duhovnicească pe care el o trăia cu adevărat. Pe toţi i-a povăţuit în glasul Evangheliei lui Hristos, ca o pagină de aur a Mănăstirii Lainici, ca un străjer falnic, străjuitor peste jumătate de veac în această sfântă vatră monahicească. El a fost cel mai important factor de echilibru în mănăstire şi în afara ei, pentru mii şi mii de credincioşi. A moştenit acest mare dar al filoxeniei, al iubirii de străini, continuator al Sfântului Calinic, al Sfântului Irodion şi al marilor isihaşti de la Lainici. L-am descoperit în anul 1984 la Schitul Locuri Rele, abia intrat în mănăstire. Mergea adesea sus şi trăia în schimnicie, întărindu-se duhovniceşte cu rugăciunea inimii, după cum învăţase de la părintele Calinic. Acolo l-am găsit transfigurat de post şi rugăciune. Aşa l-am văzut prima dată! În 1991-1992, când au murit marii stareţi ai Lainiciului, părinţii Calinic şi Caliopie, se încheia o perioadă importantă din istoria acestui loc. Cei doi stejari falnici ai trăirilor şi experienţelor noastre duhovniceşti erau chemaţi atunci la ceruri, pentru a sălăşlui dimpreună cu Hristos în Împărăţia Sa. Cu ei se încheia perioada secolului 20. Acum, cu plecarea părintelui Vasile, ucenicul celor doi stejari falnici, el însuşi devenit stejar duhovnicesc, se încheie o altă epocă a Lainiciului, a călugărilor de dinainte de 1989. La acest moment al despărţirii noastre am pierdut aici un mare rugător, însă credem că-l dobândim dincolo ca pe un bun mijlocitor”, mărturiseşte părintele stareţ, arhim. Ioachim Pârvulescu.

Cu lacrimi de durere sufletească, dar cu nădejde şi bucurie duhovnicească, sute de credincioşi, zeci de preoţi, monahi şi monahii l-au condus pe părintele Vasile, iconomul Sfintei Mănăstiri Lainici, în pământul străbunilor, poartă spre nemuritoarea viaţă veşnică întru Hristos Domnul. Veşnică să-i fie pomenirea!