Hristos Cel înviat Se dăruiește în Sfânta Euharistie

PASTORALA DE PAȘTI

„Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viață veșnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.ˮ (Ioan 6, 54)

Hristos a înviat!

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși şi credincioase,

Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este numită şi Paşte sau Paşti^1. Din textele liturgice ortodoxe care vorbesc despre „Paştile cele sfințiteˮ, „Paştile cele noiˮ, sau „Paştile cele frumoaseˮ², se înţelege că Paşte este un substantiv de gen neutru: un Paște la singular, două Paşti la plural. Deci, articulat spunem: „Paştele creştinˮ la singular şi „Paştile creştineˮ la plural. Înţelesul etimologic al cuvântului Paște, de origine ebraică, este acela de trecere. Sărbătoarea creştină a Paştelui are o anumită legătură cu Paştele Vechiului Testament, dar, în acelaşi timp, ea este o sărbătoare cu un conținut nou şi o semnificație nouă (cf. Matei 26, 17-30; Marcu 14, 12-26; Luca 22, 7-30; Ioan 13, 1-3).

În Paştele iudaic (cf. Ieșirea 12, 1-51 şi 13, 1-16), erau celebrate eliberarea poporului evreu din robia Egiptului, trecerea prin pustie (cf. Ieșirea cap. 16-18) şi Legământul de la Sinai (cf. Ieșirea 20, 1-18).

În Paştele serbat de Iisus cu ucenicii Săi, numit şi Cina cea de pe urmă sau Cina cea de Taină (Mistică), El instituie Sfânta Euharistie, săvârşind astfel o Taină nouă, un Paşte nou, un Legământ sau un Testament nou. Mai precis, la sfârşitul Cinei, Domnul Iisus Hristos ia pâinea, o binecuvântează, o frânge şi o dă ucenicilor, zicând: „Luați, mân­cați, acesta este Trupul Meu! Şi luând paharul şi mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelorˮ (Matei 26, 26-28). Deci, Taina Paştelui nou este Însuşi Hristos-Domnul, Care va trece prin jertfa Crucii şi a morţii pentru a dărui lumii, prin Înviere, viaţă veşnică.

Jertfa mielului de Paşte şi toate celelalte jertfe din Vechiul Testament au preînchipuit sau prefigurat Taina jertfei lui Iisus Hristos pe Cruce şi trecerea Lui prin moarte la viaţa veşnică. Această Taină a fost împărtăşită de Hristos ucenicilor, cu antici- paţie, la Cina cea de Taină din Sfânta şi Marea Joi. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, înţelegând mai târziu că Paştele Vechiului Testament s-a încheiat cu Jertfa şi Învierea lui Hristos, afirmă că: „Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noiˮ (1 Corinteni 5, 7).

Jertfa Paștelui vechi a salvat pe întâi-născuții evreilor în Egipt, iar cea a lui Hristos este spre iertarea păcatelor întregii lumi

Faptul că ultimul Paşte serbat de Domnul Iisus Hristos cu ucenicii Săi nu a fost un Paşte iudaic obişnuit, ci un Paşte nou, reiese din cuvintele Mântuitorului Însuşi, pe care le-a consemnat Sfântul Evanghelist Luca: „Şi a zis (Iisus) către ei (către ucenici): Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşte, mai înainte de Patima Mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în Împărăția lui Dumnezeuˮ (Luca 22, 15-16), adică după Înviere.

Vedem, aşadar, că acest Paşte nou, instituit la Cina cea de Taină, anticipează Pătimirea, Îngroparea şi Învierea lui Hristos ca trecere a Lui la o viaţă nouă, la viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor. Prin Înviere, trupul omenesc al lui Hristos Cel răstignit nu mai revine la viața pământească, stricăcioasă şi trecătoare, cum s-a petrecut cu Lazăr din Betania, de pildă, ci trupul înviat al lui Hristos devine nemuritor, nestricăcios şi veșnic. El poartă urmele Răstignirii în palme, în picioare şi în coastă, dar nimeni şi nimic pământesc nu-L mai poate reține sau stăpâni. Hristos Cel înviat trece prin ușile încuiate (cf. Ioan 20, 19-28), Se face văzut şi nevăzut când şi unde voiește El (cf. Luca 24, 31). Trupul înviat al Domnului Hristos a intrat deja în Împă­răția cerurilor, a trecut de la existența biologică sau pământească la existența „teologicăˮ, cerească şi veşnică. Iisus Cel înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu (cf. Apocalipsa 1, 8 şi 17-18; 2, 8). Prin urmare, „moartea nu mai are stăpânire asupra Luiˮ, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 9). În Hristos Cel înviat, moartea însăşi a fost omorâtă. De aceea, cântăm „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând [...]ˮ sau „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieți, veşniceˮ³.

Când Domnul Iisus Hristos a săvârşit Cina cea de Taină, mai întâi S-a rugat binecuvântând pe Dumnezeu şi mulţumindu-I. Apoi a luat pâinea, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor Săi (cf. Luca 22, 19). Rugăciunea aceasta de mulţumire a lui Iisus se numeşte în limba greacă a Noului Testament Euharistie. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind legătura care există între sărbătoarea Paştilor şi Cina cea de Taină sau Sfânta Euharistie, zice: „Pentru care pricină a săvârșit (Iisus) taina aceasta în timpul Paştilor? Ca să afli cu orice prilej că El este legiuitorul Vechiului Testament şi că pentru cele din Noul Testament au fost preînchipuite cele din Vechiul Testament. Ceasul de seară nu înseamnă decât că timpul s-a împlinit şi că toate se apropie de sfârșit [...]. El (Iisus) a desființat principala lor sărbătoare (a iudeilor) şi îi trece la un Paşte nou şi înfricoșător. Luați, le zice El, şi mâncați! Acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi (cf. 1 Corinteni 11, 24) [...]. El numește acest sânge sângele Noului Legământ, adică făgăduința Legii noi [...], şi adaugă: Faceți aceasta întru pomenirea Mea (cf. Luca 22, 19). Prin aceste cuvinte se vede cât de mult vrea El să-i îndepărteze pe ucenici de obiceiurile iudaice. După cum altădată – zice El – făceați Paştele întru pomenirea minunilor din Egipt, tot așa faceți aceasta întru pomenirea Mea. Ieri, sângele acela nu era decât pentru a salva pe întâi născuții din Egipt, acesta însă se varsă spre iertarea păcatelor lumii întregiˮ⁴.

La Cina cea de Taină, Domnul a trăit tainic jertfa și învierea Sa

Cina cea de Taină este Taina iubirii depline a lui Iisus Hristos (cf. Ioan 13, 1), ea cuprinde nu numai Taina morţii Sale pe Crucea Golgotei, pentru iertarea păcatelor lumii întregi, ci şi Taina Învierii Sale şi a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.

Tâlcuind acest adevăr, părintele Dumitru Stăniloae spune: „Dacă Hristos nu S-ar fi răstignit şi n-ar fi înviat, n-ar fi fost posibile Cina cea de Taină şi Euharistia din Biserică. (...) Euharistia de la Cina cea de Taină este anticiparea tainică a jertfei de pe Golgota şi a Învierii. Este dovada că Hristos a trăit la Cina cea de Taină în mod tainic jertfa şi învierea Sa, așa cum le va trăi în Euharis­tia Bisericii, ca să le imprime şi în trupul şi sângele nostruˮ⁵. Aşadar, prin Sfânta Euharistie ni se dăruieşte iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi suntem îndreptaţi spre viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu, dăruită nouă acum, în arvună, prin Sfintele Taine ale Bisericii, iar în plinătate la Învierea cea de Obşte.

De aceea, Sfânta Euharistie este cea mai solemnă și mai intensă comuniune a Bisericii cu Hristos. Dacă prin adunarea credincioşilor în numele Lui şi prin rugăciuni adresate Lui, Domnul Iisus Hristos este prezent în mijlocul credincioşilor (cf. Matei 18, 20), prin împărtășirea euharistică a credincioşilor cu Hristos, El devine interior lor, potrivit făgăduinţei Lui: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viață veșnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoiˮ (Ioan 6, 54), şi „cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru elˮ (Ioan 6, 56).

Sfânta Euharistie conține şi exprimă Taina unității Bisericii ca trup tainic al lui Hristos, constituit şi sfințit prin lucrarea Duhului Sfânt. Părintele Dumitru Stăniloae spune în acest sens: „Cei ce se împăr­tășesc împreună se află deja într-o unitate de credință. Pentru că mai înainte de împărtășire toți credin­cioșii cântă: «Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim», şi rostesc împreună Crezul.

Apoi se împărtășesc împreună spre sporirea acestei unități. În Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, înainte de împărtășire, preotul cere: «Iar pe noi pe toți, care ne împărtășim dintr-o pâine şi un potir, să ne unești pe unul cu altul prin împărtășirea aceluiași Duh». Într-o scriere din timpul Apostolilor, «Didahia celor 12 Apostoli», se cere lui Dumnezeu ca cei ce se împărtășesc să se unească asemenea boabelor de grâu ce s-au unit în pâinea euharistică: «Precum această pâine era risipită pe dealuri, iar adunată fiind s-a făcut una, așa să se adune Biserica Ta de la marginile pământului, întru Împărăția Ta»ˮ⁶.

Ucenicii, convinși la frângerea pâinii de supremul argument al dumnezeirii lui Hristos, Învierea

În ziua cea dintâi a Învierii Sale, Hristos-Domnul a călătorit, ca un om necunoscut, cu doi dintre ucenicii Săi (dintre cei șaptezeci), Luca și Cleopa, către un sat numit Emaus (cf. Luca 24, 13-31). Din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca, martor direct al eve- nimentului, precum şi din celelalte Evanghelii unde sunt prezentate arătările Domnului Iisus Hristos după Învierea Sa, vedem că unii ucenici ai Domnului Iisus s-au convins mai greu de adevărul Învierii Sale. Pe drumul spre Emaus, Iisus le vorbeşte, ca un călător necunoscut, ucenicilor Luca şi Cleopa şi chiar îi mustră, zicând: „O, nepricepuților şi zăbavnicilor cu inima în a crede (...)ˮ (Luca 24, 25), apoi le tâlcuieşte prorociile Vechiului Testament care vorbesc despre El. Aşadar, Iisus Cel înviat, spune părintele Stăniloae, „face totul ca să-i convingă pe ei, oameni, despre Învierea Sa, așa cum a făcut totul ca să-i convingă în timpul propovăduirii despre dumnezeirea Sa. Voia să le dea oamenilor putința să creadă în viața lor viitoare prin unirea cu El ca Fiul lui Dumnezeu venit între ei. Își face din Înviere supremul argument al dumnezeirii Sale şi al folosului coborârii Sale ca Dumnezeu în calitate de omˮ⁷. Cei doi călători spre Emaus au fost însă convinşi de Învierea lui Iisus abia în momentul frângerii pâinii de către Iisus în casa lor de la Emaus, amintindu-le astfel de Cina cea de Taină de la Ierusalim. În acest sens, Evanghelia spune: „Şi s-au apropiat de satul (Emaus) unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El S-a făcut nevăzut de eiˮ (Luca 24, 28-31). Iisus S-a făcut nevăzut, dar nu era absent, ci era tainic prezent în Sfânta Euharistie, pentru a rămâne în cei ce se împărtășesc cu Trupul şi Sângele Său (cf. Ioan 6, 56), ca arvună a Învierii şi a vieții veşnice (cf. Ioan 6, 54).

Întrucât Învierea Domnului Hristos este lumina deplină a Sfintei Euharistii şi a întregii vieți creștine, ea ne cheamă astăzi să înțelegem binefacerile participării la Sfânta Liturghie şi ale împăr­tășirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos Cel răstignit şi înviat. Prin Sfânta Euharistie primim: „sfințirea sufletelor și a trupurilor noastre, (...) tămăduirea sufletului și a trupului, izgonirea a tot potrivnicului, luminarea ochilor inimii, împăcarea sufle­teștilor puteri, ajutor spre credin- ță neînfruntată, dragoste nefă­țarnică, desăvârșirea înțelep­ciunii, paza poruncilor dumne­zeiești, adăugirea dumnezeiescului har şi dobândirea Împărăției lui Dumnezeuˮ, după cum este scris în „Rugăciunea întâi de mulțumire, după Dumnezeiasca Împărtășanieˮ⁸.

Satul românesc nu a întrerupt nicicând săvârșirea Sfintei Euharistii

Anul 2019 este, în mod deosebit, anul omagierii satului românesc, păstrător fidel al tradiției creştine şi al culturii naționale.

Potrivit Sfintelor Evanghelii, satul, ca aşezare umană specifică mediului rural, a fost adeseori binecuvântat de Domnul Iisus Hristos când propovăduia Evanghelia în cetăţi şi în sate (cf. Matei 9, 35), dar în mod deosebit El a binecuvântat satul Betania, când l-a înviat pe prietenul Său Lazăr (cf. Ioan 11, 1-44), şi satul Emaus, când a arătat ucenicilor Săi, Luca şi Cleopa, adevărul Învierii Sale, în timpul Cinei de la Emaus (cf. Luca 24, 13-31). Domnul Iisus Hristos binecuvântează cu prezența şi lucrarea Sa sfin­țitoare nu doar pe locuitorii orașelor, ci şi ai satelor, şi îi orientează spre Ierusalimul ceresc, adică spre Îm­părăția iubirii veșnice a lui Dumnezeu.

În satele românești care au păstrat credința ortodoxă, începând de la creștinarea strămo­șilor noștri, prin predica Sfântului Apostol Andrei, până azi nu s-a întrerupt niciodată să­vârșirea Sfintei Euharistii. ­Oricât ar fi fost românii ortodocşi prigoniţi şi asupriţi de străini, de religii sau confesiuni diferite, sau de promotori de ideologii totalitare, Sfânta Jertfă Euharistică a continuat să fie săvârșită, deoarece, prin ea, creştinii ortodocşi primesc puterea iubirii jertfelnice, de a fi în orice vreme mărturisitori ai Domnului Hristos și bucuria de a rămâne uniți cu El în istorie și în eternitate.

Din iubirea pentru Hristos Cel răstignit şi înviat s-au născut filantropia sau ajutorarea aproapelui, arta religioasă ori sacră, și anume muzica, poezia și literatura religioasă, miniatura, caligrafia, tiparul bisericesc, arhitectura și sculptura bisericească, icono­grafia, broderia și altele. Toate aceste creaţii artistice inspirate din credinţă au luminat apoi cultura poporului român de la oraşe şi sate.

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să adu­ceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie şi lumină în sufletele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați şi singuri, ca să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu-i uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor, spre a spori comuniunea frățească şi spre a cultiva mai mult iubirea față de poporul român şi de România.

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşte să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător şi de tot binele doritor,

† Daniel

Prin harul lui Dumnezeu

Arhiepiscopul Bucureștilor,

Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,

Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

NOTE:

¹ În unele zone ale României se foloseşte la singular cuvântul Paşti în loc de Paşte.
² Canonul Învierii, Stihirile Paştilor, în „Slujba Învieriiˮ, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 54-55.
³ Canonul Învierii, cântarea a 7-a, în „Slujba Învieriiˮ, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 49.
⁴ Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Matei, 82, 1, trad. de pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1994, p. 927.
⁵ Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tom 3, Ediţia a V-a, în Opere complete, vol. 12, Editura BASILICA, Bucureşti, 2018, pp. 98-99.
⁶ Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tom 3, Ediţia a V-a, în Opere complete, vol. 12, Editura BASILICA, Bucureşti, 2018, pp. 94-95.
⁷ Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, în Opere complete, vol. 7, Editura BASILICA, Bucureşti, 2016, pp. 402-403.
⁸ Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 368.