Hristos este ultimul Cuvânt al Tatălui care intră în dialog cu lumea

Hristos nu Se naşte pentru ca omul să celebreze simbolic în zgomotul mercantil şi consumist al sărbătorii un mit uitat de istorie, ci pentru a ne asuma şi reînnoi fiinţa şi pentru a ne dărui înfierea. Nu putem aştepta Crăciunul bucurându-ne în jurul meselor bogate alături de cei dragi şi uitând de Hristos - Oaspetele divin care, ca şi acum 2000 de ani, Se naşte astfel singur, într-o lume indiferentă, neştiut de oamenii pentru care suferă răstignire.

Naşterea lui Dumnezeu ca Om în Betleemul Iudeii constituie marea taină a Creştinătăţii universale, ce covârşeşte prin profunzimea înţelesurilor teologice mântuitoare mintea umană şi rămâne accesibilă gândirii doar fragmentar şi nedesăvârşit. Taina „cea din veci ascunsă neamurilor“ (Coloseni 1, 26-27) cuprinde în sine înţelesul de nepătruns al întregii opere răscumpărătoare a lui Dumnezeu în raport cu creaţia Sa. Este misterul din care izvorăşte inepuzabil, până la sfârşitul veacurilor, puterea de a ne defini ca oameni în toate etapele timpului curgător al istoriei. Intrarea în timpul nostru a Celei de-a doua persoane a Preasfintei Treimi dă sens creaţiei, pregătind-o pentru transfigurare: „Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul!“ (Catavasiile Naşterii Domnului).

Întruparea nu este o simplă descoperire a lui Dumnezeu-Tatăl prin Fiul Său, ci are un sens ontologic, real. În planul Preasfintei Treimi, transfigurarea creaţiei şi restaurarea chipului zdruncinat al omului nu puteau fi realizate decât prin coborârea Cuvântului în mijlocul lumii, prin aceasta fiind restabilită ordinea Cosmosului ca act al iubirii Sale. Astfel, Naşterea Sa realizează implicit revelarea lui Dumnezeu Iubire (I Ioan 4, 16), Care îmbracă chipul robului apropiindu-se deplin de om pentru a-şi arăta bogăţia nemărginită a iubirii Sale milostive. Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este modul cel mai potrivit pe care Dumnezeu l-a ales pentru vindecarea rănii de moarte a fiinţei umane, pentru mântuirea lumii înţeleasă ca refacere a ei în har de către Cel prin care s-au făcut toate ( Ioan 1, 43). Pruncul Iisus născut în ieslea Betleemului poartă în sine întreaga fire omenescă pentru că nu este doar Dumnezeu adevărat, ci şi om adevărat, este Fiu al lui Dumnezeu, născut din veci din Tată fără de mamă, şi Fiu al Omului, născut din mamă fără de Tată.

Naşterea Domnului, un act unic, irepetabil pe care îl trăim în mod plenar şi aievea în însăşi ziua praznicului

Reamintindu-vă aceste succinte învăţături dogmatico-teologice despre întruparea cea negrăită a Fiului lui Dumnezeu, în calitatea noastră de păstor sufletesc, vă îndemnăm să retrăiţi şi anul aceasta dimensiunea sacră, tradiţională, liturgică, mistagogică a Crăciunului, pentru a simţi că aveţi o identitate în această lume confuză, instabilă, secularizată şi globalizantă, că aparţineţi unei familii trupeşti în această societate individualizată şi egoistă, că sunteţi cărămizile vii şi conştiente ale unei instituţii divino-umane, care este Biserica, ce-şi creionează cu greu drumul către limanurile mântuirii pe oceanul învolburat al lumii acesteia plin de aisberguri. Vă îndemnăm, de asemenea, să vă asumaţi cultura strămoşilor, care vă dă dreptul să vă adăugaţi cu cinste şi demnitate ca o floare frumoasă şi binemirositoare la buchetul multicolor al culturilor şi civilizaţiilor popoarelor lumii, şi, în sfârşit, să simţiţi că aveţi o credinţă, un botez, un Tată al nostru al tuturor, Care ne dă perspectiva veşniciei şi a iubirii nemuritoare (cf. I Corinteni, 13).

Naşterea Domnului nu este doar un eveniment pe care de douăzeci de veacuri îl comemorăm în Biserică folosind cântări specifice, ci este mai ales un act unic, irepetabil, pe care îl trăim în mod plenar şi aievea în însăşi ziua praznicului. Evenimentul mântuitor nu doar a fost, ci este, se întâmplă astăzi, aici, în faţa noastră, iar noi suntem martorii lui oculari. Hristos s-a născut o dată pentru totdeauna în Casa pâinii, în mod concret în istorie, dar renaşte spiritual de fiecare dată în sufletele noastre receptive la dimensiunea nevăzută a Tainei. Timpul şi spaţiul liturgic mijlocesc vederea naşterii Sale, dându-ne posibilitatea participării reale la acest eveniment în spaţiul ecleziastic, făcându-ne contemporani ai tainei întrupării. În aceste momente de sărbătoare, timpul nostru se deschide veşniciei şi se umple de prezenţa lui Dumnezeu. Timpul şi spaţiul se adună în mâinile celui prin Care au fost făcute toate, iar în clipa adorării noastre în fiinţa credinciosului se aşază prezentul continuu al existenţei dumnezeieşti.

Doar ritmul liturgic al existenţei îl poate aşeza pe om în demnitatea originară de partener al comununii interpersonale cu Dumnezeu

Hristos, Domnul istoriei, ce permanent Se naşte pe altarul bisericii, ia chip nevăzut în fiecare inimă ce se pregăteşte să-L odihnească în braţele fiinţei. Taina cea ascunsă din veci şi de îngeri neştiută ne vorbeşte astăzi despre sufletul omului însetat de îndumnezeire, despre Hristos Care ia chip în noi transfigurându-ne fiinţa, despre necesitatea de a mărturisi lumii minunea Betleemului asemenea magilor, despre nevoia de a ne lăsa călăuziţi de lumina cea neînserată a lui Hristos - Lumina lumii. Hristos nu Se naşte pentru ca omul să celebreze simbolic în zgomotul mercantil şi consumist al sărbătorii un mit uitat de istorie, ci pentru a ne asuma şi reînnoi fiinţa şi pentru a ne dărui înfierea. Nu putem aştepta Crăciunul bucurându-ne în jurul meselor bogate alături de cei dragi şi uitând de Hristos - Oaspetele divin care, ca şi acum 2000 de ani, Se naşte astfel singur, într-o lume indiferentă, neştiut de oamenii pentru care suferă răstignire. Astăzi, în contextul amestecului eterogen de credinţe, suntem martorii unui fenomen născut de un timp al importului de sărbători sincretiste ce amestecă forma sărbătorii creştine cu un conţinut neopăgân în care mesajul colindului nu vesteşte naşterea lui Hristos, bucuria sărbătorii se opreşte la diversitatea culinară, iar spiritul Crăciunului ia locul trăirii duhovniceşti a prezenţei reale a lui Hristos în om. Doar ritmul liturgic al existenţei îl poate aşeza pe om în demnitatea originară de partener al comununii interpersonale cu Dumnezeu şi îi poate reda dimensiunea sacră a existenţei, singurul cadru firesc al supravieţuirii umane. Golirea sărbătorii de conţinutul ei religios este forma secularizantă de înţelegere a vieţii fără dimensiunea ei divină, eşuarea într-un ritualism sec ce nu mai reuşeşte mijlocirea lucrării harice în om. Hristos se naşte în Biserică pentru ca şi noi să renaştem gustând din El.

Tinerii au cerut libertate, dar unde poţi fi mai liber decât în Adevărul revelat de Hristos?

România ultimelor săptămâni a trecut prin schimbări majore ce ne descoperă o realitate pe care unii dintre noi au ignorat-o, iar alţii au uitat-o. Solidaritatea sutelor de mii de tineri cu cei aflaţi în suferinţă şi entuziasmul născut din speranţa regăsirii umanităţii din om ne-au determinat să ne reafirmăm credinţa în idealurile acestui neam atât de greu încercat în istoria sa bimilenară. Prezenţa tinerilor în stradă m-a făcut să mă gândesc la naşterea unei Românii mai bune, creştine şi tolerante deodată. Anul acesta, la împlinirea a 26 de ani de la mişcările social-politice din decembrie 1989, pentru prima dată, tinerii acestei ţări şi-au exprimat cu autoritate dorinţa de a trăi într-o Românie demnă de jertfa înaintaşilor, într-o Românie care să redevină Grădina Maicii Domnului şi, de ce nu, un Betleem al renaşterii creştinătăţii noastre apostolice. La temelia acestei măreţe catedrale a unei Românii mai bune şi mai drepte stă jertfa trupurilor mistuite ale celor ce prea devreme şi-au frânt zborul tinereţii. De altfel, de-a lungul istoriei, România a fost un permanent altar de jertfă pe care au fost mistuite trupurile neprihănite ale fiilor ei. Nădăjduim ca această jertfă născută din nelinişti şi neîmpliniri să fie mistuită de focul iubirii lui Dumnezeu, care sperăm să-şi reverse preaplinul bunătăţii Sale peste neamul acesta şi să renască în inima acestei ţări binecuvântate.

Tinerii noştri cer schimbare şi au dreptate. Şi Hristos a cerut acelaşi lucru la plinirea vremii. Dar dacă cel care cere nu se schimbă el însuşi din interior, nu are dreptul şi nu poate cere altora să o facă. Hristos S-a smerit pe Sine pentru a ne înălţa pe noi. Iisus, de exemplu, pentru a schimba faţa lumii, nu a pus în aplicare dictonul elenistic antic cunoaşte-te pe tine însuţi, ci a zis pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie, îndemnând astfel la schimbarea sau răsucirea minţii în sus, către Lumină.

Tinerii au cerut libertate, dar unde poţi fi mai liber decât în Adevărul revelat de Hristos? El este Calea, Adevărul şi Viaţa, iar fără El nu putem face nimic. Cum să fii liber când eşti încătuşat de atâtea fărădelegi? Fără Hristos orice libertate devine libertinaj. Numai libertatea responsabilă aduce echilibrul fiinţial şi o nouă ordine social-economică.

Hristos, ieri, astăzi şi în veac, este acelaşi (cf. Evrei, 13, 8). El rămâne neschimbabil în fiinţa Sa, iar mesajul Său este acelaşi până la sfârşitul veacurilor, dar ne permite nouă să-L prezentăm şi să-L turnăm în formele şi tiparele vremii, prezentându-i sensul nou şi înnoitor. În această perspectivă, în contextul societăţii de azi, marcată de secularizare, incertitudine şi lipsă de ideal mobilizator, Biserica Ortodoxă Română, prin Preafericitul Părinte Daniel, semnalează importanţa conlucrării sinergice şi responsabile a clerului şi credincioşilor, îndemnându-ne „la fidelitate faţă de Hristos şi Biserica Sa: Coresponsabilitatea şi cooperarea clericilor şi mirenilor în această misiune dinamică a Bisericii pot fi susţinute astăzi şi prin mijloace moderne de comunicare, având la dispoziţie televiziunea, radioul, presa scrisă, reţelele de socializare, instrumente prin care lucrarea Bisericii poate ajunge şi la cei care nu cunosc sau au uitat bucuria binecuvântării şi a comuniunii în iubirea lui Dumnezeu“.

Ar fi greşit să credem că toţi tinerii sunt împotriva Bisericii, dar şi că tinerii care se manifestă zgomotos reprezintă toată tinerimea română. Noi avem foarte multe activităţi cu tinerii care participă la viaţa liturgică a Bisericii şi la activităţile ei culturale şi caritabile, care se dezic de anumite preocupări ale celor care aleg alte forme de a-şi cosuma energia şi potenţialul creator, străin de aspiraţiile Bisericii. Aceasta nu presupune că problematica lor nu există, ci dimpotrivă, putem spune că ea a devenit prioritară. Biserica nu rămâne insensibilă şi neprezentă în ascultarea frământărilor tinerilor şi găsirea de soluţii adecvate. Tocmai de aceea este nevoie de dialog. Hristos este ultimul Cuvânt al Tatălui care intră în dialog cu lumea. Să comunicăm prin El şi cu El, mai ales că tinerii au acces la atâtea mijloace de informare, dar şi de dezinformare!

Biserica are buni comunicatori cu tinerii, care ar putea să-i ajute să diferenţieze esenţialul de non-esenţial, în efemera aventură la care s-au angajat. Comunicarea prin mass-media este la îndemâna oricui, mai ales a tinerilor. De vreme ce este aşa, trebuie să comunicăm cu ei şi pe această cale. A ignora astăzi comunicarea înseamnă a nega însăşi esenţa misiunii creştine: comunitatea, comunicarea şi comuniunea, care presupun cuminecarea. N-ajungi la cuminecare fără comunicare eficientă. Nici prin propagandă. Însă, tinerii nu trebuie să uite că exuberanţa, idealismul şi râvna specifice vârstei sunt, deopotrivă, şanse şi provocări. Reuşita dialogului cu Hristos prin Biserică presupune, pentru ambele părţi, disponibilitate, deschidere şi, mai ales, lepădare de sine. Recunoaştem şi faptul că este greu ca tinerii să dialogheze cu oamenii Bisericii, fie că se ignoră reciproc, fie că nu găsesc punctul care să declanşeze dialogul constructiv. Este greu să discuţi cu un tânar cu idei împrumutate, prefabricate şi preconcepute, dar, de ce să nu recunoaştem, şi cu un om al Bisericii închis într-un tradiţionalism intolerant. Biserica este gata oricând şi oriunde să se pună în slujba oamenilor şi să se implice, atât cât este rolul ei şi cât i se permite, în soluţionarea problemelor lor. Biserica, asemenea lui Hristos, capul ei, se organizează instituţional în lume ca să slujească şi să folosească omului căzut, şi nu ca să i se slujească.

Anul 2016 este dedicat educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, Sfântului Martir Antim Ivireanul şi tipografilor bisericeşti

Vă reamintim că anul acesta a fost dedicat, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, misiunii parohiei şi mănăstirii şi, de asemenea, comemorării Sfântului Ioan Gură de Aur şi marilor păstori de suflete din eparhii. Cu acest prilej, în Eparhia noastră, a Romanului şi Bacăului, s-au desfăşurat multiple activităţi cultural-religioase şi pastoral-misionare în care au fost implicaţi cler şi popor deopotrivă. Prin intermediul acestora au fost evidenţiate colaborarea dintre mănăstire şi parohie, caracterul misionar al prezenţei preotului în comunitatea încredinţată spre păstorire, rolul paternităţii duhovniceşti, a fost popularizată activitatea marilor personalităţi ale vieţii spirituale româneşti. La acest final de an, vă facem cunoscut că anul 2016 este dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, Sfântului Martir Antim Ivireanul şi tipografilor bisericeşti.

Închei cuvântul nostru pastoral cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice: „Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii cu sărutare sfântă. Vă îndemn stăruitor pe voi întru Domnul, ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor fraţi“ (I Tesaloniceni 5, 14-27).

Cu prilejul sfintelor sărbători de Crăciun şi de Anul Nou dorim tuturor fiilor şi fiicelor eparhiei noastre sănătate, pace şi bucurii duhovniceşti!