„Mântuitorul meu, Jertfa cea vie şi nejertfită, ca un Dumnezeu, pe Tine Însuţi, de voie aducându-Te Tatălui, ai sculat pe Adam cu tot neamul, înviind din mormânt.“ (Stihiră din Canonul Învierii)
Bucuria pascală, pe care Biserica Ortodoxă o evocă intens şi solemn în întreg cultul ei şi pe care o simţim mai ales în această zi a Învierii, „praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor“, este bucuria gustării vieţii veşnice şi fericirea vieţii viitoare de care ne învredniceşte Dumnezeu să ne împărtăşim prin arvună încă de pe acum.
„Acum toate s-au umplut de lumină, şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt“, cântăm cu bucurie în noaptea aceasta. Acum ne bucurăm de dragostea Ziditorului nostru aşa cum s-a bucurat Adam când Domnul Dumnezeu, cinstindu-l, l-a pus în raiul desfătării, făgăduindu-i viaţă fără de moarte şi desfătare de veşnicele bunătăţi, întru paza poruncilor Sale. Acum, raiul ni s-a deschis din nou, porţile iadului sunt sfărâmate, tiranul diavol este legat, moartea este biruită. Astăzi este mântuirea lumii, că a înviat Hristos, ca cel Atotputernic! Astăzi toţi suntem chemaţi să gustăm din ospăţul acesta, al dragostei dumnezeieşti, din această Cină tainică, în care Hristos, Paştele nostru, via şi nejertfita noastră jertfă, ni Se dăruieşte ca hrană, mângâiere, întărire şi curăţie (…).
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi a acceptat moartea, această stare nefirească de despărţire a sufletului de trup, pentru a da ocazie puterii Sale dumnezeieşti de a le uni din nou prin Înviere, ca printr-un cheag, pe cele despărţite, articulând la un loc ceea ce era rupt, spre o unire veşnică şi de nedesfăcut, după mărturia Sfântului Grigorie de Nyssa.
Mântuitorul a biruit moartea prin moarte, întrucât a primit-o de bunăvoie, din iubire şi din ascultare. Iubirea L-a făcut să moară, iubirea I-a dat biruinţa asupra morţii, iubirea a făcut din moartea Sa jertfa curată, bine mirositoare adusă pentru întreaga lume (…).
În Canonul Învierii Îl numim pe Hristos Mieluşel nevinovat, aşa cum apare şi în Apocalipsă, pentru că doar prin analogie putem prezenta, potrivit minţii noastre, mărimea şi adâncimea unei astfel de Iubiri curate a Celui care doreşte să se jertfească pentru cel care, prin păcat, s-a depărtat de ea. Hristos este Mieluşelul nostru de-a pururi jertfit. El este Paştile noastre cele curăţitoare, pentru că, nevinovat fiind, a vrut să moară pentru noi, pentru a ne scoate din tirania amară a diavolului, şi a morţii, şi a păcatului.
Doar un om fără de păcat putea să aibă o astfel de sensibilitate şi delicateţe sufletească, de a trăi păcatul nostru ca al Lui şi de a primi cu toată inima moartea în locul nostru. Şi-a asumat vina noastră şi a murit pentru a ne elibera pe noi de ea. „O Taină neînţeleasă şi iubire negrăită, spune Sfântul Grigorie Teologul, pe care mintea omului nu le poate cuprinde!“ Murind din dragoste pentru alţii, Mântuitorul a biruit în Sine păcatul şi moartea, şi a curăţat firea noastră de toată întinăciunea. Acest val de iubire ce a ieşit şi iese continuu din preacuratul Său suflet şi care a ridicat din moarte pe toţi cei aflaţi în iad şi i-a umplut de curăţia şi dragostea Sa, este însăşi Învierea. (…)
Cel mai mare dar al Învierii lui Hristos este posibilitatea ca noi să fim capabili şi astăzi, după două mii de ani de la moartea şi Învierea Sa, să simţim în sufletele noastre această iubire altruistă care a distrus moartea şi a curăţat lumea întreagă de întinăciunea păcatului şi de tirania diavolului. Noi simţim azi în sufletele noastre curăţite prin lacrimile postului că Trupul înviat al lui Hristos nu e numai un gaj dat nouă de Tatăl, că şi noi vom învia, ci acest fericit Trup pe care îl primim în Sfânta Împărtăşanie este pentru noi mai ales un izvor de viaţă dumnezeiască, un izvor de putere şi de curăţie, un izvor de înduhovnicire, care duce la învierea noastră (…).
Iubiţi credincioşi,
Hristos S-a jertfit pentru noi şi am fost răscumpăraţi din viaţa noastră deşartă, nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, ci cu Însuşi Scump Sângele Său, ca al unui Miel nevinovat şi neprihănit (I Petru 1, 18-19). Dacă El a murit pentru noi înseamnă că noi nu ne mai aparţinem nouă, ci viaţa noastră aparţine lui Dumnezeu. Acesta este un imperativ: noi nu putem face cu viaţa noastră ce dorim noi, ci ceea ce doreşte Cel care ne-a răscumpărat cu un preţ atât de mare (…). Lipsa lui Hristos din viaţa noastră este o mare suferinţă. Toată lumea este, parcă, într-o mare agonie şi ne tot întrebăm de ce? Nu înţelegem de ce vin atâtea încercări materiale, necazuri nenumărate şi greutăţi de tot felul asupra noastră. Suntem tot timpul în căutare de soluţii, dar se pare că le căutăm acolo unde ele nu există. Am ajuns ca noi toţi să căutăm mângâierea existenţei noastre prin altceva decât prin rugăciune şi milostenie, prin iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru aflat în suferinţă. Plăcerile amăgitoare şi goana după bani sunt lucrurile pentru care simţim că am vrea să trăim în lumea aceasta. Suferinţa noastră vine însă din faptul că, în toată ecuaţia existenţei noastre, Hristos Mântuitorul nu mai are loc, poate doar numai ca un „obiect“ al cugetării noastre. Dumnezeu este „ceva“, şi nu Cineva, de care ne aducem aminte din când în când, şi mai ales doar atunci când avem nevoie. Vrem să fim liberi, fără nici o obligaţie, ci doar cu drepturi depline, chiar şi asupra vieţii! De aceea, toate necazurile, suferinţele şi toate lipsurile ce vin peste noi sunt semne de alarmă ale judecăţii lui Dumnezeu că nu suntem pe calea cea bună. El ne arată că iubim cele pieritoare, trecătoare, ignorând singurul lucru nemuritor, adică iubirea Sa cea netrecătoare (…).
A sosit, poate, vremea ca, înainte de a fi prea târziu, să ne întoarcem la Dumnezeu, să facem voia Lui şi să devenim creştini adevăraţi, şi nu doar de circumstanţă, să împlinim poruncile Stăpânului, să păzim toate posturile, să Îl căutăm pe Dumnezeu în smerenie, simplitate şi milostenie, să căutăm viaţa simplă şi curată a părinţilor şi strămoşilor noştri ale cărei roade sunt dragoste, bucurie, îndelungă răbdare, discernământ, trezvie şi nădejde.
Dacă nu avem bogăţii materiale, de care suntem acuzaţi, să ne îmbogăţim în Dumnezeu, prin iubirea jertfelnică faţă de aproapele nostru, spre câştigarea mântuirii. Toate acestea sunt însă cu neputinţă fără credinţă; sunt însă cu putinţă celor care cred în Hristos şi în Învierea Lui. Noi, credincioşii, va trebui să reînvăţăm noi înşine, şi să-i învăţăm pe cei din jurul nostru virtuţile comunitare practice ale iubirii ce izvorăsc din credinţa în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră (…).
Iubiţi fraţi creştini,
Aceasta e noaptea şi ziua Învierii Domnului - ziua veşnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.
Să transformăm timpul care ne-a mai rămas într-o nouă şansă de a-L găsi pe Dumnezeu şi de a ne regăsi pe noi înşine, în Biserica lui Hristos Cel Înviat, Domnul Vieţii.
Hristos Cel Înviat e cu noi toţi! Pentru aceasta, vă adresăm tuturor îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care să ne însoţească mereu: „Privegheaţi! Staţi tari în credinţă! Îmbărbătaţi-vă! Întăriţi-vă! Toate ale voastre în dragoste să se facă!“ (1 Co. 16, 13).
Hristos a înviat!
Sărbători fericite! La mulţi şi fericiţi ani!