În lumina Învierii, Hristos ne cheamă să primim Pâinea nemuririi

Învierea din morţi a lui Hristos Domnul să fie pentru noi toţi un imbold spre ridicarea din moartea spirituală în care egoismul, indiferentismul şi ateismul ne-au afundat şi spre asumarea vieţii celei înnoitoare şi transfiguratoare.

Paştele este sărbă­toa­rea bucuriei şi a luminii spirituale ce ne vorbeşte despre taina biruinţei morţii de către Fiul lui Dumnezeu întrupat. De două mii de ani, acest eveniment copleşitor ce depă­şeşte puterea umană de înţele­gere ne fascinează mintea şi ne dăruieşte speranţă. Această sărbătoare îmbrăcată în lumină nu este un simplu ritual liturgic, completat de tradiţii şi obiceiuri cu încărcătură simbolică, ci este expresia autentică a unui adevăr revelat de Hristos Fiul Omului şi, în a­celaşi timp, fundamental învă­ţă­turii de credinţă a Bisericii.

Înviind din morţi, Hristos Se arată apostolilor pentru a-i încredinţa de realitatea acestui act, apoi Se aşază pe tronul slavei treimice pentru a arăta umanităţii sensul întrupării Sale. Dumnezeu este Lumina şi îndumnezeitorul omului, Ca­lea, Adevărul şi Viaţa prin excelenţă, Cel ce dăruieşte viaţa şi Cel prin Care intrăm în viaţa cea nouă şi adevărată, dumnezeiască. Dumnezeu Care este Viaţă a înviat biruind moar­tea şi, restaurând firea umană, i-a dăruit perspectiva fiinţării în comuniune veşnică interpersonală cu Dumnezeu. Viaţa şi moartea sunt, de fapt, rezultatul raportului interpersonal dintre om şi Dumnezeu, al intensităţii trăirii prezenţei reale şi personale a lui Dum­ne­zeu în lăuntrul fiinţei noastre.

Terminologic, cuvântul înviere înseamnă intrare în via­ţă, astfel încât, prin Învierea Sa, Hristos ne-a orientat hristologic spre nemurire, ridicân­du-ne din tenebrele morţii spi­ri­tuale, înţeleasă ca înstrăi­nare de Dumnezeu Părintele, moar­te în care, singur, omul s-a claustrat de-a lungul timpului istoric. Chiar naşterea omului în lumea aceasta e o minune a lui Dumnezeu pentru că este intrare în viaţă. Din această perspectivă, botezul este recapitularea morţii şi învierii lui Hristos şi intrarea în viaţa cea nouă împreună cu Hristos Care ne călăuzeşte în veşnicie. Astfel, pentru noi, creştinii, moartea nu se rezumă la despărţirea de frumuseţile acestei lumi, de familie sau idealuri, ci este înstrăinarea de izvorul existenţei şi, în acelaşi timp, îmbrăţişarea neantului, a absurdului şi angoasei, a re­muş­cărilor eterne, a existenţei în afara bucuriei împărtăşirii din prezenţa plină de lumină a lui Dumnezeu.

 Icoana Învierii, de altfel, ne vorbeşte despre treptele cheno­zei pe care Hristos a coborât din iubire pentru om, pentru a-l ridica nu din mormânt, ci din adâncul iadului, iar pentru aceasta a biruit nu moartea biologică, ci pe cea spirituală, aducând moarte Morţii.

Anul acesta comemorăm 100 de ani de la începutul I Război Mondial, iar noi, românii, în particular, un sfert de veac de la Revoluţia din decembrie 1989, două experienţe drama­tice care vorbesc de la sine despre puterea autodistructivă a omului ce şi-a construit şi tră­ieşte într-o civilizaţie a morţii. În acest context pascal, este o­por­tun şi necesar să  ne gândim la semenii noştri care şi-au sacrificat viaţa pentru ca noi, astăzi, să ne putem exprima în libertate gândul şi crezul. Au apărat idealuri pentru care as­tăzi lumea în care vieţuim mai poate fi numită încă frumoasă şi au trecut într-o altă existenţă, hrănindu-se din Dumne­zeu - Pâinea nemuririi. Prin Hristos, numele şi amintirea lor rămân veşnice, iar moartea lor se numeşte somn şi odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, acolo unde martirii, mucenicii şi mărturisitorii sunt încununaţi de Cel a Cărui răstignire a adus pacea între om şi Dumnezeu.

Hristos S-a oferit pe Sine pentru viaţa lumii, iar acest sacrificiu se prelungeşte liturgic prin actul euharistic, prin ca­re devenim părtaşi vieţii dum­nezeieşti, eliberându-ne din moartea spirituală a păca­tului. Astfel, bucuria pascală se împleteşte intim cu taina euharistică şi amândouă ne conduc mintea spre înţelegerea prezenţei lui Dumnezeu ca hrană spirituală ce întreţine existenţa fiinţei umane în dialog de iubire cu El.

Adam cel dintâi, gustând din pomul oprit, a semănat moarte, iar întruparea lui Adam cel Nou a revelat umanităţii calitatea hranei spirituale, care este Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 4, 4) şi împlinirea voii lui Dumnezeu (Ioan 4, 34). Motivaţia declarării anului 2014 ca „An omagial euharis­tic“ arată faptul că viaţa e întreţinută de Cel ce din iubire pentru om S-a oferit lumii ca hrană euharistică. Importanţa acestui act (euharistic) pentru viaţa spirituală a omului poate fi sintetizată în cuvintele rostite de un părinte al Bisericii care spune că „omul este ceea ce mănâncă“ (Evagrie Ponti­cul). Importanţa axiologică a actului euharistic, pascal, al morţii şi al vieţii nu este una contextuală, ci veşnică. Astfel, cu atât mai mult în această perioadă luminată de înviere, întâlnirea cu Hristos - Pâinea nemuririi, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, ne oferă posibilitatea ridicării din mormântul propriei vieţuiri păti­maşe. Mesajul pascal este universal şi veşnic. El este la fel de actual şi valabil acum, ca şi în timpul evanghelic, destinat o­mului modern, ca şi celui antic, aşa cum Hristos Fiul lui Dum­nezeu este Acelaşi ieri şi astăzi şi în veşnicie.

În contextul pluralist actual, în care structurile sociale sunt regândite, omul e supus unor noi norme de evaluare, relaţiile interumane se raportează unei noi axiologii, iar discrepanţele dintre clasele sociale sunt din ce în ce mai abrupte, singură raportarea la Dumnezeu naşte speranţa câştigării unei vieţi calitativ superioare, ce e men­ţinută de prezenţa euharistică a lui Hristos înviat! Sun­tem pelerini în lumea aceasta spre paştele personal al fiecăruia, aşteptând trecerea spre Împă­răţia lui Dumnezeu. Îndemnul evanghelic: Bucuraţi-vă!, adre­sat femeilor mironosiţe, marto­re ale învierii, este valabil şi pentru creştinii de astăzi, deoa­rece Hristos Domnul a biruit moartea pentru ca din viaţa cea veşnică să se împărtăşească în­treaga umanitate, iar pentru a­ceasta omul trebuie să-şi schim­be perspectiva de înţele­gere axiologică a Universului în care supravieţuieşte, mărtu­risind dumnezeirea Celui ce pen­tru el a murit şi a înviat.

Astfel, în aceste momente de bucurie pascală, doresc tuturor creştinilor de pe întreg cuprinsul eparhiei noastre să se îmbrace în lumina necreată ce a izvorât din mormântul lui Hris­tos înviat, să fie încre­din­ţaţi de prezenţa proniatoare a Duhului Sfânt ce teandric conlucrează în lăuntrul fiecăruia dintre noi, să fie părtaşi iubirii integratoare a lui Dumnezeu Tatăl, Care aşteaptă răspunsul nostru la chemarea iubirii Sale paterne! Învierea din morţi a lui Hristos Domnul să fie pentru noi toţi un imbold spre ridicarea din moartea spirituală în care egoismul, indiferentismul şi ateismul ne-au afundat şi spre asumarea vieţii celei în­noitoare şi transfiguratoare, sin­gura ce ne poate conduce spre viaţa cea veşnică a Împă­răţiei lui Dumnezeu, căci noi, creştinii, spunem nu doar că viaţa este trecătoare, ci mai a­les că este o trecere, un paşte spre viaţa veşnică!

Hristos a înviat!

† Ioachim Băcăuanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului