Intrarea Maicii Domnului în Biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului anticipă hramul închinat Naşterii Domnului şi aminteşte de momentul intrării Maicii Domnului în Templul din Ierusalim.

† Calinic Botoşăneanul

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este o sărbătoare care, asemenea celorlalte sărbători dedicate Maicii Domnului, cu excepţia Bunei Vestiri, nu are temei scripturistic, ci doar patristic. Însă sunt destule informaţii legate de aceste sărbători închinate Maicii Domnului, atât la Sfinţii Grigorie al Neocezareei, Atanasie al Alexandriei, Grigorie al Nyssei, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Simeon Metafrastul ş.a., cât şi în scrierile apocrife, cum ar fi Evanghelia lui Toma sau Protoevanghelia lui Iacov, cărora trebuie să le acordăm atenţia cuvenită.

Sărbătoarea exista înainte de sec. al IV-lea

Sf. Maxim Mărturisitorul consideră versetul 11: "Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta", cât şi versetul 16: "Aduce-se-vor Împăratului fecioare, în urma ei, prietenele ei se vor aduce ţie" ale Psalmului 44 ca fiind temeiul scripturistic al acestei sărbători. Versetul 11 - spune Sf. Maxim Mărturisitorul - învaţă despre aşezarea Maicii Domnului la dreapta altarului, la dreapta lui Dumnezeu, în Sfânta Sfintelor, iar versetul 16 anticipează atât momentul intrării, cât şi fastul şi bucuria primirii Maicii Domnului la Templul din Ierusalim. De altfel, mutarea Sicriului Legii din Sion în Ierusalim anticipa această sărbătoare, în viziunea Părinţilor Bisericii.

Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare, spune că Intrarea Maicii Domnului în Biserică se sărbătorea chiar înainte de sec. al IV-lea; Sf. Andrei Criteanul (sec. al VII-lea) vorbeşte despre felul în care se ţinea sărbătoarea la Ierusalim, iar Sfinţii Gherman şi Tarasie (sec. al VIII-lea) au rostit cuvântări cu prilejul acestei sărbători.

Cât priveşte ziua de 21 noiembrie, ea reprezintă data sfinţirii bisericii cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, construită nu departe de ruinele Templului de către împăratul bizantin Justinian cel Mare.

În Apus acest praznic închinat Maicii Domnului s-a serbat pentru prima dată la Avignon, în 1374, în timpul papei Grigorie al XI-lea, răspândindu-se în timpul papilor Sixt al IV-lea şi Sixt al V-lea (sec. XV-XVI).

Maica Domnului a intrat în Templul lui Zorobabel

Aşadar, împlinindu-se trei ani de la naşterea Mariei, Sfinţii Ioachim şi Ana, voind a împlini cu fapta ceea ce au făgăduit cu cuvântul, au plecat spre Ierusalim ducând-o pe Sfânta Fecioară, cale de trei zile, din Nazaretul Galileei la Templul din Ierusalim.

Sigur, nu este vorba de Templul lui Solomon, care a fost distrus de Nabucodonosor pe la 587 î.d.Hr., ci de Templul lui Zorobabel, construit abia după 70 de ani de la distrugerea primului, în 517 î.d.Hr.

Răsfoind paginile Arheologiei biblice, aflăm că până la construirea Templului din Ierusalim, oamenii L-au adorat pe Dumnezeu numai în locurile în care Dumnezeu li S-a revelat. Aşa au fost ridicate jertfelnice de către Cain şi Abel, de către Noe şi de către patriarhi, fie la Sichem, fie la Betel, Mamvri, Beer-Şeba, Ghilgal, Şilo, Miţpa, Ofra, Dan, Ierusalim. Aşa a fost cortul mărturiei, construit după planul lui Dumnezeu de către Beţaleel şi Oholiab, care a însoţit poporul ales până la intrarea acestuia în Canaanul făgăduinţei; aşa au fost ridicate apoi sinagogile, temple în miniatură, născute în jurul profeţilor, în timpul exilului, dar şi după întoarcerea din exil.

Templul a fost construit de Solomon, la recomandarea profetului Natan, după un plan a lui Dumnezeu, în decurs de şapte ani; avea 11 m lungime, 16 m lăţime şi 33 m înălţime, la care se adăugau anexele din curtea exterioară. El cuprindea un vestibul, aula, Sfânta şi Sfânta Sfintelor, separate de doi pereţi din lemn de cedru primit de la Hiram, regele Feniciei, încrustaţi cu heruvimi şi motive florale, placate cu aur.

Pentru a intra în Templul din Ierusalim trebuiau urcate 15 trepte. Ritualul cerea ca iudeii să se oprească pe fiecare treaptă, pentru a rosti câte un psalm din "Psalmii treptelor (119-133)". În curtea interioară a Templului, care se mai numea şi curtea preoţilor, se afla altarul arderii de tot, un vas destul de mare cu apă pentru spălările rituale - numit Marea de aramă - şi alte zece vase mai mici, care serveau la spălarea animalelor pentru jertfă, iar în faţa Templului se aflau două coloane cu capiteluri florale din lotus sculptat.

În Sfânta se afla altarul tămâierii, o masă din cedru, placată cu aur, pe care se aflau pâinile punerii înainte şi zece candelabre din aur. Iar în Sfânta Sfintelor se afla Chivotul Legii, un chivot în care se păstrau Tablele Legii, mărturie despre revelaţia lui Dumnezeu şi a voii Lui pe Muntele Sinai. El era considerat tronul lui Dumnezeu, fiind o dovadă a propriei Sale prezenţe, revelaţii şi existenţe. Însă, Templul lui Solomon a fost de nenumărate ori profanat şi jefuit, până când Nabucodonosor l-a dărâmat până-n temelii (587 î.d.Hr.).

Abia după şaptezeci de ani (516 î.d.Hr), Zorobabel, la îndemnul profeţilor Agheu şi Zaharia, a refăcut atât Templul, cât şi anexele, arhiereu fiind Iosua. De fapt, acesta este Templul în care a intrat Maica Domnului. Templul avea nouăzeci de camere, dispuse pe trei paliere, spune istoricul Iosif Flaviu, încăperi în care, într-o parte, locuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în cealaltă parte locuiau văduvele, cele care se făgăduiau să-şi păzească curăţenia până la sfârşitul vieţii, precum proorociţa Ana, fiica lui Fanuil. Într-o altă parte petreceau bărbaţii şi, în sfârşit, într-o latură diferită locuiau săracii pelerini, care veneau de departe pentru închinare.

În locaşul fecioarelor a fost rânduită şi micuţa Maria; aceste fecioare care au fost rânduite pe lângă dânsa erau fecioare iscusite în ale Scripturii şi în lucrul mâinilor, pentru ca - după obiceiul evreilor - încă din copilărie să se deprindă atât cu învăţăturile sfinte, cât şi cu lucrul mâinilor (rucodelii).

De mică Domnul a arătat într-însa puterea Sa

Aici, în Sfânta Sfintelor, s-a pregătit Maria, prin lucrarea şi adumbrirea Duhului Sfânt, pentru a deveni Templul lui Dumnezeu. Aici i-a dat Zaharia loc de rugăciune, spre deosebire de celelalte fecioare. Nu era cu putinţă vreuneia dintre ele să se apropie de Sfânta Sfintelor, pentru că nu aveau binecuvântarea arhiereului. Pe când Maica Domnului, deşi era mică în ce priveşte vârsta, fiind numai de trei ani, era desăvârşită în ceea ce priveşte darul lui Dumnezeu.

Ajunsă la Templu - spune Fericitul Ieronim - Sfânta Fecioară Maria singură, fără oprire, a urcat cele 15 trepte, care duceau spre uşa de intrare; neajutând-o nimeni şi nici sprijinind-o, ea a urcat cu însufleţire aceste trepte. De altfel, prin această urcare - spun Sfinţii Părinţi - ea a pacurs cele trei etape necesare: curăţirea, iluminarea şi unirea cu Dumnezeu, corespunzătoare celor trei încăperi ale templului: vestibulul, Sfânta şi Sfânta Sfintelor. Şi ajungând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu, căci încă mică fiind a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa, ca astfel să înţeleagă cei din jurul ei cât de mare va fi şi plină de dar, când va ajunge la vârsta cea desăvârşită.

Astfel a fost dusă la Templul Domnului Fecioara Maria, unde a rămas până la vârsta de cincisprezece ani în anturajul Arhanghelului Gavriil, care o hrănea şi îi descifra tainele Scripturilor, pregătind-o pentru înalta chemare rânduită de Dumnezeu.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine; şi, de ce nu, definirea noastră ca persoane, chemate să fim în permanentă comuniune cu Dumnezeu.

(*Titlul şi intertitlurile apaţin redacţiei)