Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări „Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte“

„Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Mesaje și cuvântări

„În Hristos toţi vor învia“ (1 Corinteni 15, 22). „Înviat-a Hristos şi nici un mort nu mai este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut“. Iar în Slujba Învierii cântăm: „Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice; şi săltând, lăudăm pe Pricinuitorul, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri, şi preaslăvit”.

În cimitirul central din Cluj aşteaptă învierea din morţi marele nostru romancier Ion Agârbiceanu. Cu puţin înainte de a se muta la Domnul a scris o carte cu un profund caracter nostalgic: „Din pragul marii treceri“. Şi zice el, meditând, că „viaţa nici măcar nu e scurtă, ci-i numai o părere, aşa trece de repede. Nici nu ştii ce-i viaţa asta! Atâta ştii, că te bucuri şi te desfătezi de minunile din jurul tău, de firea întreagă. Căci oricât le-ai cunoaşte, ele tot minuni rămân, minuni de frumuseţe“. Iar Lucian Blaga, în motto-ul pe care îl alege pentru volumul „În marea trecere“, se adresează lui Dumnezeu şi Îl roagă: „Doamne, opreşte trecerea. Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire, - şi totuşi, Te rog: opreşte ceasornicul cu care ne măsori destrămarea“.

Poetul creştin Traian Dorz compară viaţa cu un tren: „Un lung tren ne pare viaţa, ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama, unde ne-am urcat şi când./ Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;/ Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut .../ Iar durerile sunt staţii lungi, ce nu se mai sfârşesc,/ Şi în ciuda noastră, parcă, tot mai multe se ivesc./ Arzători de nerăbdare înainte tot privim,/ Să ajungem mai degrabă la vreo ţintă ce-o dorim./ Ne trec zilele şi anii, clipe scumpe şi dureri,/ Noi trăim hrăniţi de visuri şi-nsetaţi după plăceri./ Mulţi copii voioşi se urcă, câţi în drum n-am întâlnit!.../ Iar câte-un bătrân coboară trist şi frânt şi istovit./ Vine-odată, însă, vremea să ne coborâm şi noi;/ Ce n-am da atunci o clipă să ne-ntoarcem înapoi?/ Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,/ Sună-n Gara Veşniciei; am trăit şi n-am ştiut!..“. (...)

„Celor din morminte viaţă le-a dăruit“

Cine ne scoate din această stare de „tristeţe iremediabilă“? Ne scoate Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care Biserica noastră îl aniversează în chip deosebit în acest an, şi care, în Cuvântul de Învăţătură de la Paşti, zice: „Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu mai este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut“. Iar în Slujba Învierii cântăm: „Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice; şi săltând, lăudăm pe Pricinuitorul, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri, şi preaslăvit“.

Sfântul Ioan crede cu tărie în această afirmaţie şi credem şi noi, toţi creştinii. Din această convingere puternică în Hristos, care „a călcat cu moartea pe moarte şi celor din morminte viaţă le-a dăruit“, izvora curajul său, pe care, atunci când, pentru a doua oară, era exilat pe malul Mării Negre, la Cucuz, îi transmitea prin scrisoare altui exilat, episcopului Chiriac: „Nu te mâhni, frate Chiriac, că eu, când eram izgonit din Constantinopol, nu purtam grijă de nimic, ci ziceam în sinea mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. Al Domnului este pământul şi plinirea lui. De vrea să mă taie cu fierăstrăul, să o facă, am pildă pe Proorocul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de Proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pildă pe Daniil aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am exemplu pe Ştefan, întâiul Mucenic, care a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Botezătorul Ioan. De va vrea să-mi ia averea, de o am, să o ia; că gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi duce“. (...) Cu această convingere că, înviind Hristos, nici un mort nu mai este în groapă, vor fi spuse, pe 14 septembrie 407, ultimele sale cuvinte: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate“. El ştia că „porunca Lui este viaţa veşnică“ (Ioan 12, 50).

De fapt, încă din celebrările Săptămânii Mari o lectură biblică cu caracter profetic ne spune că va veni o vreme când nimeni nu va mai fi în groapă. Dumnezeu i-a arătat lui Iezechiel un câmp plin de oase şi i-a poruncit să proorocească asupra lor: „Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată, Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia“ (Iezechiel 37, 4-5). Care a fost urmarea proorociei? „Când am proorocit, iată, s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit eu şi, iată, erau pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele... Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, şi a intrat în ei duhul şi au înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor“ (Iezechiel 37, 7-10). (...) După înviere şi judecată urmează eternitatea cea fericită, împreună cu Hristos Dumnezeu. (...)

Mărturisirea cu o viaţă nouă

În mijlocul confuziilor şi incertitudinilor de la începutul veacului XXI, în valul crescând al tuturor sfâşierilor şi adversităţilor, punctul fix de reazem rămâne credinţa în Dumnezeu şi în învierea lui Hristos. De nenumărate ori, la Sfintele Paşti, facem această mărturisire de credinţă: Hristos a înviat! Şi ni se răspunde: Adevărat a înviat! Această mărturisire are o importanţă vitală. Pe lângă faptul că ea ne aduce aminte de nişte oameni minunaţi, care de sute de ani au trăit pe aceste pământuri şi în sufletul cărora credinţa ardea cu putere, în acelaşi timp, această mărturisire este legată şi de destinul nostru veşnic. Focul credinţei le încălzea acelor oameni întreaga fiinţă, iar viaţa lor era curată, gândirea cu dreaptă judecată şi vorbirea cuminte. Cui i-ar fi trecut prin minte că nu-i utilă ora de religie sau că trebuie scoase icoanele din şcoală? Acei oameni se salutau, ca şi noi, în aceste zile ale Paştilor cu „Hristos a înviat!“, dar când rosteau acest salut o făceau cu tremurare în glas şi cu o senină bucurie pe faţă. Poetul nostru năsăudean, George Coşbuc, în poezia „La Paşti“ redă toată această stare de spirit: „Şi cât e de frumos în sat/ Creştinii vin tăcuţi din vale/ Şi doi de se-ntâlnesc în cale/ Îşi zic: Hristos a înviat!/ Şi râde atâta-sărbătoare/ Din chipul lor cel ars de soare“.

Şi noi rostim salutul „Hristos a înviat!“, dar oare cu acelaşi tremurat în glas şi cu acelaşi fior în inimă? Este pentru noi această mărturisire o problemă de viaţă şi de moarte? Prin faptul că noi credem, ori nu credem în această luminoasă realitate a Învierii lui Hristos ne determinăm participarea efectivă la viaţa în Dumnezeu. Această participare nu poate fi altceva decât o trăire spirituală serioasă. O adeziune totală la credinţa creştină. O ancorare în credinţa în Învierea lui Hristos care te înveşniceşte pe tine. Viaţa Lui, care nu a putut fi biruită de moarte şi de întunericul mormântului, se infuzează în viaţa noastră înveşnicind-o. Cine nu poate mărturisi această credinţă indiscutabilă în Învierea lui Hristos nu merită să poarte şi să degradeze în lume numele de creştin. Iar cine o mărturiseşte cu gura trebuie neapărat să o mărturisească şi cu o viaţă nouă, care iradiază din Hristos Cel Viu.

Sfântul Pavel ne problematizează pe noi toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi: „Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi ai învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El“ (Romani 6, 3-8). (...)

Nădejdea finală este viaţa cea din Împărăţie: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase“, cântăm în slujba Învierii, „astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta“.

Fiind convins că înviind Hristos viaţa stăpâneşte şi că nici un mort nu mai este în groapă, vă doresc sărbători pline de pace şi vă îmbrăţişez, zicându-vă în grai pascal: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“.

Citeşte mai multe despre:   Pastorale de Sfintele Paști  -   Invierea Domnului  -   pastorala