Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru oameni - izvor al slujirii misionare a Bisericii
Cu deosebită bucurie, am primit şi anul acesta, 2019, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Panteleimon, invitaţia de a participa la lucrările celei de a XXV-a ediţii a Congresului Internaţional „Pavleia” dedicat întemeietorului Mitropoliei de Veria, Sfântul Apostol Pavel.
Tema aleasă spre a fi dezbătută în acest an, „Diaconia (slujirea) Bisericii potrivit Sfântului Apostol Pavel”, este importantă şi actuală, deoarece ea susţine misiunea Bisericii lui Hristos de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, în contextul actual al omenirii tot mai secularizate şi mai individualiste.
Sfântul Apostol Pavel, ca smerit slujitor şi curajos propovăduitor al lui Hristos, a pus în practică, potrivit cerinţelor comunităţilor creştine nou întemeiate în mijlocul lumii păgâne din Imperiul Roman, Evanghelia iubirii lui Hristos pentru mântuirea tuturor oamenilor. Din întreaga sa operă misionară, reflectată fidel în epistolele sale, observăm că Apostolul Neamurilor subliniază permanent necesitatea ca toate activităţile spirituale şi sociale ale Bisericii să arate iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru oameni.
Pentru împlinirea permanentei misiuni slujitoare a Bisericii, îndrumările doctrinare şi pastorale date de Sfântul Apostol Pavel comunităților întemeiate de el sau unor persoane sunt şi astăzi deosebit de actuale. Spre exemplu, lui Filimon, prietenul său din oraşul Colose, îi cere să elibereze pe sclavul Onisim şi să-l trateze ca pe un frate iubit, ca pe sine însuşi (Filimon 1, 16-17). Creştinilor din vechiul Corint le dă sfaturi cu privire la reciprocitatea de drepturi şi datorii între soţ şi soţie, le cere să pună capăt dezbinărilor de orice fel şi le porunceşte ca fiecare să poarte de grijă, mai ales nevoilor aproapelui (1 Corinteni 1, 11-28; 7, 3-6; 2 Corinteni 8, 1).
De aceea, într-un context de secularizare crescândă şi chiar de ostilitate faţă de religie, trebuie să împlinim astăzi vocaţia noastră de a fi slujitori ai Evangheliei iubirii lui Hristos, apărători ai vieţii şi ai demnităţii persoanei umane. Multiplele dificultăţi ale acestei slujiri ne îndeamnă să ne apropiem şi mai mult de Hristos, Capul Bisericii, de Sfânta Treime şi de sfinţii lui Dumnezeu, prin rugăciune, pocăinţă şi fapte ale iubirii milostive, precum a dat mărturie şi Sfântul Apostol Pavel în viaţa şi activitatea sa misionară.
Apreciem tematica acestui congres internaţional şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos ca, prin rugăciunile Sfântului Apostol Pavel, să binecuvânteze pe toţi participanţii la lucrările acestei întruniri.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj adresat participanților la cea de-a XXV-a ediţie a manifestărilor închinate Sfântului Apostol Pavel, Veria, Grecia, 25-29 iunie 2019.



.jpg)
