Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Congres interortodox la Veria, Grecia
Începând din anul 1994, Mitropolia de Veria - străvechiul oraș Beroia - din Grecia organizează un Congres interortodox închinat vieţii şi activităţii Sfântului Apostol Pavel, congres ajuns la a 25-a ediție.
Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Pantelimon de Veria, Nausa şi Kampania, în acest an a fost organizat îndătinatul Congres „Pavleia” care a avut ca temă: „Slujirea Bisericii după Sfântul Apostol Pavel” și care s-a desfăşurat între 26 şi 28 iunie 2019 la Centrul municipal de artă şi cultură „Antoniades” din Veria. Au participat reprezentanţi ai Patriarhiilor istorice, ca şi ai Bisericilor Ortodoxe Autocefale, profesori de teologie, sociologi, oameni de cultură, teologi, precum şi o numeroasă asistenţă.
Au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teodorit de Laodiceea din partea Patriarhiei Ecumenice, Preasfinţitul Episcop Prodromos de Madagascar - Patriarhia Alexandriei, Preasfinţitul Episcop Dimitrios de Safita - Patriarhia Antiohiei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Dimitrios - Patriarhia Ierusalimului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Simeon - Patriarhia Rusă, Preasfinţitul Episcop Arsenie de Nis - Patriarhia Sârbă, Preasfinţitul Episcop Visarion al Tulcii - Patriarhia Română, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Naum de Ruse - Patriarhia Bulgară, Înaltpreasfinţitul Atanasie de Lemesou - Arhiepiscopia Ciprului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Hrisostom de Messinia - Biserica Greciei, şi Preasfinţitul Episcop Andrei de Suprsal - Biserica Poloniei, și Înaltpreasfinţitul Mitropolit Gherasim de Zucdidi și Tsaisi - Patriarhia Georgiei.
Marți seara, la Catedrala Mitropolitană din Veria a avut loc ceremonia de întâmpinare a Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, adus de la Patras de către o delegație a Mitropoliei de Patras și la care au luat parte ierarhi, preoți, oficialități și numeroși credincioși.
Lucrările simpozionului au debutat miercuri, 26 iunie, cu intonarea troparului Sfântul Apostol Pavel, cel care este considerat pe bună dreptate ca fiind întemeietorul Bisericii din Veria, aşa cum aflăm din cartea Faptele Apostolilor, cap. 17, și cu un cuvânt adresat participanților de Înaltpreasfinţitul Pantelimon, Mitropolit de Veria.
Au fost prezentate apoi mesaje din partea întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Din partea Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a prezentat, ca delegat al Părintelui Patriarh Daniel, mesajul Preafericirii Sale intitulat „Iubirea milostivă și jertfelnică a lui Hristos pentru oameni” și în care s-au subliniat importanța și actualitatea temei, ca și specificul slujirii Bisericii în contextul actual și frământat al omenirii tot mai secularizate. De asemenea, s-au făcut doriri de succes lucrărilor congresului şi de binecuvântare clerului şi credincioşilor din Mitropolia de Veria.
Au mai fost rostite mesaje din partea oficialităţilor locale, după care Mitropolitul Pantelimon, gazda congresului, a declarat deschise lucrările acestuia.
În prima și a doua zi a congresului au fost prezentate zece referate cu privire la slujirea diaconală a Bisericii, sub toate aspectele ei, în contextul vieții contemporane și al provocărilor societății moderne.
Miercuri, la orele serii, în sala Teatrului „Antoniades” din Veria a avut loc un concert intitulat „Pe urmele Sfântului Pavel”, susținut de către artiști locali, iar la sfârșit au fost premiați, de către Mitropolitul Pantelimon de Veria, copiii care au obținut rezultate deosebite la olimpiade naționale sau internaționale în diferite domenii.
Vineri, 28 iunie a.c., au continuat lucrările congresului, fiind prezentate noi comunicări, urmate de discuții, precum și o masă rotundă cu tema „Diaconia Bisericii față de persoanele cu nevoi speciale”.
A fost prezentat apoi volumul cuprinzând lucrările simpozionului de anul trecut, după care Mitropolitul Pantelimon a expus concluziile congresului, a mulţumit participanţilor şi a anunțat tema viitorului congres din 2020, declarând închise lucrările.
Seara, în vechea Catedrală Mitropolitană din Veria - datând din epoca bizantină și sfințită în urmă cu trei ani de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu - a fost săvârşită în prezenţa oaspeţilor şi a credincioşilor slujba Vecerniei şi a Litiei prezidată de Mitropolitul Hrisostom de Mesinia - Biserica Greciei, cuvântul de învăţătură fiind rostit de către Mitropolitul Atanasie de Lemesou.
Sâmbătă, 29 iunie, ziua de prăznuire a corifeilor apostolilor, Sfinţii Petru şi Pavel, în aceeași catedrală a avut loc Sfânta Liturghie arhierească prezidată de către Mitropolitul Teodorit de Laodiceea, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice, care a rostit şi cuvântul de învăţătură.
După terminarea Sfintei Liturghii, toți participanții au luat parte la o recepție oficială oferită la sediul Mitropoliei din Veria de către chiriarhul locului, Mitropolitul Pantelimon, care a dăruit tuturor ierarhilor câte un engolpion cu chipul Mântuitorului, precum și Distincția omagială „Crucea Sfântului Apostol Pavel”.
Seara s-a săvârşit la Altarul Sfântului Apostol Pavel din centrul oraşului - locul de unde apostolul a adresat cuvântul Evangheliei locuitorilor Veriei - slujba Vecerniei, la care au slujit toţi arhiereii prezenţi. Vecernia a fost precedată de o procesiune religioasă, desfăşurată de la Catedrala Mitropolitană până la locul numit „Vima”, adică Altarul Sfântului Apostol Pavel.
Cu aceasta s-au încheiat frumoasele manifestări organizate de Mitropolia de Veria în cinstea Sfântului Apostol Pavel, Apostolul neamurilor, cel care prin activitatea sa închinată lui Hristos şi Evangheliei Sale a temeluit o nouă lume, una a păcii, a dragostei şi a frăţietăţii între neamuri și care a imprimat prin viața și lucrarea sa duhul slujirii Bisericii lui Hristos față de Dumnezeu, față de oameni și față de societatea umană.