Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Mesaj de felicitare: La Sărbătoarea Sfintelor Paşti 2008 Sanctităţii Sale Papa Benedict XVI
Sanctitatea Voastră,
„Şi toate sunt de la Dumnezeu Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujire împăcării“ (II Cor. 5, 18).
Învierea din morţi a Fiului lui Dumnezeu Întrupat este adevăr fundamental al credinţei creştine. Lumina Învierii lui Hristos călăuzeşte întreaga viaţă a Bisericii în istorie, întrucât fiecare săptămână începe cu Duminica, zi a celebrării Învierii lui Hristos Cel Răstignit. Legătura nedespărţită dintre suferinţa Crucii lui Hristos şi slava Învierii Sale, ca putere de jertfelnică iubire, se vede în iertarea pe care Mântuitorul Hristos a dăruit-o celor ce L-au răstignit şi în bucuria dăruită celor ce Îl iubesc. După Înviere, puterea iubirii nemărginite a lui Hristos devine, pentru umanitate, izvor de iertare şi reconciliere, pace şi bucurie.
Nevoia de reconciliere rămâne actuală în toate timpurile, pentru toţi oamenii, dar mai ales în aceste vremuri, în care omenirea are nevoie de adevăr şi dreptate, de speranţă şi iubire. În acest sens, creştinii sunt chemaţi să-L facă mai mult cunoscut oamenilor pe Hristos, Cel Răstignit şi Înviat, prezent şi lucrător în Biserică şi în lume, pentru mântuirea oamenilor şi dobândirea vieţii veşnice.
În acest timp binecuvântat, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru pace şi unitate între creştini, dar şi pentru ca în viaţa lumii să biruiască binele asupra răului şi speranţa asupra deznădejdii. Totodată, să fim încredinţaţi că în toate suferinţele şi lipsurile, în toate necazurile şi în toată strâmtoarea, prigoana sau primejdia, „suntem biruitori, prin Acela Care ne-a iubit“ (Romani 8, 37).
Cu aleasă preţuire întru Hristos Cel înviat,
† D A N I E L,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
.jpg)
