Nevinovăţia pruncilor

„Adevărat vă zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3).

Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Betleem spre care, ca şi pe păstori, ne-au călăuzit îngerii spunându-ne: „Nu vă temeţi. Căci iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11). Şi ce găsim acolo? „Un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 12). Este Pruncul Preanevinovat prevestit de Proorocul Isaia: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).

Lucrul acesta se întâmpla, după cum spune Sfântul Pavel, la plinirea vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). În sufletele noastre, ca şi-n sufletul păstorilor ce se închinau Pruncului, răsună lauda îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată şi fracturată de ură ca să aducă înfrăţirea prin iubirea şi pacea absolută pe care o prevestise proorocul: „Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte” (Isaia 11, 6).

Colindele noastre Îl văd pe Pruncul Mântuitor „Mititel, înfăşeţel, în scutec de bumbăcel”. Sau, relatând ce s-a întâmplat atunci, spun în versuri simple: „Şi-a născut un Prunc frumos/ Şi-L numi Iisus Hristos./ L-a născut în iesle jos,/ Să ne fie de folos,/ L-a născut pe fân uscat,/ Să ne scape de păcat!”. Pruncul Preanevinovat a venit „Să Se nască/ Şi să crească,/ Să ne mântuiască”.
Dumnezeu Se face Prunc Mititel, Se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat şi din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noştri. Nu zadarnic zice un alt colind: „Acum te las, fii sănătos,/ Şi vesel de Crăciun,/ Dar nu uita când eşti voios,/ Creştine să fii bun”.

Părintele Dumitru Stăniloae subliniază acest mare adevăr: „Dumnezeu S-a făcut Om ca să scape pe oameni de moarte şi să le dăruiască viaţă veşnică în El Însuşi, şi avem în acest fapt dovada unui Dumnezeu al iubirii, care dă un preţ nemăsurat fiecărei persoane umane. În acest caz nu numai Dumnezeu Se face om pentru oameni, ci şi fiecare om e făcut om nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi”.

Pruncul Preanevinovat are, atât din punct de vedere spiritual, cât şi din punct de vedere fizic, frumuseţe absolută. „Iisuse, frumuseţea cea prealuminată”, zicem în Acatistul Mântuitorului, sau „Mai frumos cu chipul/ Decât oamenii toţi”, în slujba Prohodului Domnului.

Evanghelia apocrifă a lui Pseudo-Matei ne relatează că, atunci „când intră Maria în peşteră, toată peștera începu să strălucească, de parcă soarele însuşi era acolo; ai fi zis că era în miezul zilei într-atât de puternic scălda peștera acea lumină dumnezeiască; cât a rămas acolo Maria a fost lumină tot timpul, zi şi noapte; acolo a născut ea un Prunc pe care, atunci când se năștea şi după aceea, l-au înconjurat îngerii zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire»” (Cristian Bădiliţă, „Evanghelii Apocrife”, Humanitas, Bucureşti, 1996).

Este mare Taina Întrupării Pruncului Preanevinovat. Pe bună dreptate un teolog spune că „Taina nu suferă ispitire, ci se admiră, se contemplează şi se meditează. Din acest motiv evanghelistul Luca ne spune de mai multe ori că Sfânta Fecioară «păstra toate lucrurile acestea în inima ei» (Luca 2, 19 şi 51), indicându-ne atitudinea corectă în faţa misterului. Cu această atitudine plină de uimire şi de bucurie au privit primii creştini evenimentul naşterii Domnului şi anii copilăriei lui Iisus” (Alexandru Moldovan, „Evanghelia «Copilăriei» lui Iisus”, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011).

Contemplând şi noi Taina Întrupării Pruncului Nevinovat îi zicem: „Doamne Iisuse! Blândule şi Bunule Prunc în care S-a întrupat ca Om, Fiul lui Dumnezeu! Ajută-ne pe fiecare în parte şi pe toţi împreună ca să ne lepădăm cu totul de ura ce ne desparte şi să căpătăm în inimă dragostea pe care Tu o ai, spre a putea intra şi noi în rândurile adevăraților închinători ai Naşterii Tale” (Toma Chiricuţă, „Acelaşi Staul, dar nu aceeaşi închinători”, în „Fântâna Darurilor”, Bucureşti, Decembrie, 1933).

Nu numai Pruncul Cel Ceresc este nevinovat, ci orice prunc, cu toată ereditatea sa păcătoasă, îşi are nevinovăţia lui. De aceea zice Domnul Hristos: „De nu vă veţi întoarce și nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Iar Sfântul Apostol Pavel ni-i dă pe copii ca model de nerăutate: „Fiţi copii când e vorba de răutate” (1 Corinteni 14, 20) (...)

O ţară întreagă ucisă

Din nefericire, observăm că în lumea noastră se duce o luptă împotriva pruncilor şi se încearcă o corupere a lor. Pe vremea naşterii Mântuitorului, Irod, văzând că a fost înşelat de magi, „s-a mâniat foarte şi trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos” (Matei 2, 16).

Irod are urmaşi. În România, în ultimii cincizeci de ani, s-au făcut 22 de milioane de avorturi. O ţară întreagă a fost ucisă. „Pentru că avortul sau întreruperea sarcinii, nu este un oarecare act nepermis moral, ci este, fără nici un fel de nuanțări, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este ucidere, mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât orice ucidere, pentru că ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti înainte de a o gusta şi mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez” († Melitos Katamaras, „Avortul”, Editura „Orthodoxos Kypseli”, Tesalonic, 1991).

Şi nu este singura agresiune împotriva pruncilor, deşi e cea mai gravă, ci se păcătuieşte împotriva lor şi printr-o seamă de mijloace de a-i corupe. Modalităţi perverse prin care se încearcă prematur o „educaţie” sexuală, accesul facil la site-urile erotice, influenţa prieteniilor rele, le mutilează sufletul şi le pun în pericol sănătatea.

Să nu uităm că orice copil este unicat, un fir curat gingaş şi sfânt, care aşteaptă să înflorească şi să dea rod. Acest pui de om nu trebuie neglijat şi, cu atât mai puţin, nu trebuie corupt. Psalmistul David, gândindu-se la modul minunat în care e zidit omul, zice: „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată” (Psalmul 138, 13-14). Şi dacă totuşi catastrofa s-a produs prin neglijenţa celor mari sau, mai rău, prin aportul lor, la ce se ajunge? La o generaţie aproape descreştinată. La o generaţie robită de patimi, care adesea te înspăimântă. Petrecerile care au loc ziua, dar mai ales noaptea, n-au eleganţa pe care ar dori-o un tânăr educat şi manierat. Părinţii şi profesorii sunt într-o continuă dezorientare referitor la mijloacele de salvare.

Anul ce se încheie a fost dedicat de către Sfântul Sinod tocmai educării copiilor şi tinerilor. Noi credem că nu-i totul pierdut şi că formarea şi educarea tinerilor este posibilă. Modelul absolut al formării acestora este Pruncul Mântuitor. Despre El se spune că „Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2, 52).

Şi copiii şi tinerii noştri dorim să-i creştem după modelul Lui. Dar, pentru ca efortul nostru să fie încununat de succes, trei instituţii trebuie să-şi dea mâna: Familia, Biserica şi Şcoala. Să-I redăm lui Dumnezeu locul ce I se cuvine în viaţa noastră, publică şi personală, începând lucrarea de curăţire pe toate planurile şi folosindu-ne de toate mijloacele. „Să purcedem la cruciada bunului simţ şi a unei culturi morale, dorite de Dumnezeu, împotriva desfrâului, care ne ucide tineretul. Să eliminăm pornografia, fără nici o concesiune, din arta vizuală, din arta cuvântului şi gestului” (Toma Chiricuţă, „Generaţia nouă”, în revista „Fântâna Darurilor”, octombrie, 1929, Bucureşti). Să milităm pentru familia tradiţională formată din tată, mamă şi copii.

Marele pedagog J. A. Comenius spune: „a educa tineretul cu prevedere înseamnă a te îngriji ca sufletele lor să fie ferite de stricăciunile lumii şi ca seminţele onestităţii omeneşti împlântate în ei să ajungă să încolţească fericit, prin neîncetate îndemnuri şi exemple, apoi ca minţile lor să fie pătrunse de cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu” (J. A. Comenius, „Magna Didactica”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970). (...)

Cuvintele noastre de îndemn pentru a-i forma pe copii şi pe tineri sunt slabe, dar este puternic cuvântul Pruncului Preanevinovat, ce S-a născut în ieslea din Betleem. Şi astăzi, ca şi atunci când era pe pământ, ştim că El îi învaţă pe oameni „ca unul care are putere” (Matei 7, 29). El ne îndeamnă să fim ca pruncii, în ce priveşte răutatea, ca să putem dobândi Împărăţia Cerurilor.
În învăţătura Lui încercăm să-i creştem şi să-i formăm pe toţi, mici şi mari. Aşa ne sfătuieşte şi Sfântul Pavel: „Voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4).

Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creştem copiii după modelul Lui şi să fim nevinovaţi ca pruncii, pentru ca să putem să moştenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători.