„Nu mai suntem dezmoşteniţi!“

„Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos“ (Galateni 4, 7)

Asistăm trişti şi cu sufletul frânt de durere la izgonirea lui Adam din Rai. Dumnezeu îl făcuse tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, şi-l aşezase în splendoarea Raiului. Dar, datorită păcatului, toate se prăbuşesc. Omul ajunge bătrân, bolnav, urât şi muritor. (…) Bietul Adam, datorită plăcerii de a gusta din pom, neascultând de Dumnezeu, s-a expus durerii. Dezmoştenit, orfan, îndurând necazurile, plângea de dorul Raiului. (…) Şi nu numai Adam, ci şi noi, toţi urmaşii lui, am moştenit aceeaşi soartă. Ne spune Sfântul Pavel că „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el“ (Romani 5, 12). Iar moartea este precedată de un cortegiu întreg de boli şi suferinţe, de nedreptăţi şi neînţelegeri.

Dumnezeu le făcuse pe toate „bune foarte“ (Facere 1, 31), dar ele nu au rămas aşa. (...) În lume se săvârşesc crime, ucideri, furturi şi nedreptăţi. Se urăşte, se înşeală, se minte, se calomniază, se jură strâmb, se doreşte bunul altuia. Unii se îmbată, alţii se învrăjbesc, se ceartă, se bat, se duşmănesc, soţii se despart, copiii şi tinerii se strică. Se păcătuieşte şi se suferă între noi şi în jurul nostru, sunt multe lipsuri, boli şi moarte. Se înjoseşte chipul lui Dumnezeu din om. (…)

Dumnezeu este cu noi

Pentru această lume prăbuşită, pentru omul dezmoştenit, Se întrupează Domnul Hristos. Apostolul Crăciunului este limpede: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea“ (Galateni 4, 4). De câte ori rostim Crezul, afirmăm acest lucru: „Care, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din Ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om“.

Sfântul Pavel ne spune că, dacă prin Adam cel vechi, toţi ne-am prăbuşit, prin Adam cel nou toţi suntem restauraţi: „Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul, a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă“ (Romani 5, 18). Consecinţa directă este aceea că redevenim fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Raiului. Nu mai suntem dezmoşteniţi: „Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos“ (Galateni 4, 7). 

Fiul lui Dumnezeu se face Om, îşi asumă firea omenească, se face frate cu noi ca pe noi să ne facă fii ai lui Dumnezeu, să ne îndumnezeiască. Părintele Dumitru Stăniloae, de la a cărui plecare la Domnul se împlinesc două decenii, afirmă: „prima concluzie ce rezultă de aici este aceea că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a unit la maximum cu umanitatea sau a venit în maximă apropiere de noi“.

Dumnezeu nu mai este undeva departe, ci este foarte aproape de noi, este cu noi, ne scapă de angoasa singurătăţii şi a abandonării. Nu mai suntem orfani. (...)

De la Naşterea Domnului Hristos, Dumnezeu este cu noi. (…)

S-a deschis din nou Raiul

Faptul că raiul s-a redeschis prin naşterea Mântuitorului, că nu mai suntem orfani şi dezmoşteniţi, îl mărturisesc şi celebrările liturgice de la Crăciun şi colindele noastre. Cântăm la vecernia Crăciunului stihira următoare: „Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor cade acum; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii; iar eu mă împărtăşesc de dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare“. (…) Folclorul nostru de inspiraţie creştină se opreşte atât la greşeala lui Adam, la alungarea lui din Rai, cât şi la izbăvirea lui prin naşterea Domnului Hristos. Un vechi colind din Apuseni redă dialogul Domnului Hristos cu Adam: „Ie-ţi, Adame, ce mai ai/ Şi din Rai afară-mi hai,/ Să-ţi cumperi un plug să ari./ Şi să-ţi ari şi să trudeşti,/ De-acolo să te hrăneşti“. Tânguirea lui Adam la aflarea sentinţei este plină de nostalgie: „Raiule, grădină dulce,/ Eu din tine nu m-aş duce,/ De dulceaţa poamelor,/ De mirosul florilor,/ De fumul tămâilor,/ De zborul albinelor,/ De dragul îngerilor“.

Colindul „Praznic luminos“, armonizat de Timotei Popovici, ne spune că, la Crăciun, s-a deschis din nou Raiul şi că strămoşii au fost mântuiţi: „Raiul cel închis/ Azi iar s-a deschis,/ Şarpelui cumplit/ Capul i-a zdrobit./ Şi strămoşii iară,/ Prin Sfânta Fecioară,/ Iar s-au înnoit“. (…) Prin naşterea Domnului Hristos se redeschide Raiul şi noi avem acces la pomul vieţii. De fapt, pomul vieţii este Domnul Hristos. (…)

Ospăţul euharistic

Ni s-ar putea părea că, pentru a mânca din dumnezeiescul pom, trebuie să fim mari nevoitori şi asceţi. Este adevărat că de Hristos nu te poţi apropia oricum şi că marii nevoitori au avut acces la pomul vieţii. Dar şi nouă, credincioşilor obişnuiţi, care ne pocăim de toate răutăţile noastre, Dumnezeu ne îngăduie prin Sfintele Taine accesul la pomul vieţii. Sfântul Nicolae Cabasila ne spune că, „alături de această cale, mai puţin bătătorită şi rezervată personalităţilor cu o excepţională trăire şi experienţă duhovnicească şi, mai ales, marilor pustnici, viaţa spirituală a Ortodoxiei mai cunoaşte şi o a doua cale, mult mai uşoară şi la îndemâna marii mulţimi, realizabilă nu numai în izolarea şi în liniştea pustiei, ci în mijlocul lumii, în nemijlocită apropiere de semenii noştri şi în strânsă comuniune cu ei: este calea trăirii spirituale liturgice, care urmăreşte unirea cu Dumnezeu prin mijloacele formelor sensibile ale cultului sau ale slujbelor divine“.

De aceea, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2014 să fie dedicat Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii, să fie un an Euharistic, ştiind bine că „săvârşirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup şi Sânge, iar ca scop sfinţirea credincioşilor“.

Sigur că pentru a intra în Rai şi a gusta din pomul vieţii, pentru a te împărtăşi şi cu Sfintele Taine, este nevoie de o anume pregătire. Postul Crăciunului ne-a dat această posibilitate. Abţinerea de la mâncarea de dulce, lecturarea Sfintelor Scripturi, actele de caritate şi, mai ales, o bună Spovedanie ne-au ajutat să ne primenim sufletul. (…) Pocăinţa adevărată se finalizează întotdeauna printr-o bună spovedanie, urmând apoi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Vasile Voiculescu, în cunoscutu-i „Colind“ cu profund conţinut euharistic, spune: „În coliba-ntunecată/ Din carne şi os lucrată,/ A intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se stinge,/ Nu icoană ce se frânge,/ Ci El Însuşi, trup şi sânge,/ Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură,/ Dulcea Cuminecătură“.

Sărbătoarea Crăciunului are în centrul ei de foc acest Ospăţ euharistic al credinţei - Sfânta Liturghie. În coliba sufletului nostru, curăţită în timpul postului, intră Hristos Cel născut în ieslea Betleemului. Sufletul nostru, devenit iesle curată, trebuie să-I ofere sălaş Mântuitorului. Fără Liturghie, fără o serioasă preocupare spirituală, Crăciunul rămâne o sărbătoare folclorică şi comercială. (…)

Prin naşterea Domnului Hristos suntem reînfiaţi. Sfântul Pavel ne spune: „pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!“ (Galateni 4, 6)

Dorim ca acest Ospăţ al credinţei să fie deplin pentru dumneavoastră, pentru toţi, iar sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi cu multă bucurie, împreună cu cei dragi!

† IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei