Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
O lumină a credinței și a culturii românești
Anul acesta, 2015, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, una dintre cele mai cunoscute instituții de învățământ teologic din Patriarhia Română, marchează două aniversări ale dăinuirii sale în istorie: 160 de ani de la înființare prin „decret voievodal” emis în anul 1855 de domnitorul Moldovei Grigorie Alexandru Ghica (Grigorie al V‑lea Ghica), precum și 90 de ani de la reînființarea Seminarului de la Mănăstirea Neamț, în 15 octombrie 1925, la inițiativa Mitropolitului Moldovei Nicodim Munteanu, ajuns mai târziu Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Aceste aniversări reprezintă momente semnificative în viața Bisericii și a învățământului teologic românesc, fiind, pe de o parte, un prilej de omagiere a generațiilor de profesori care au onorat această instituție de învățământ și cultură teologică, iar pe de altă parte, o ocazie de a reafirma vocația și importanța valorilor educației teologice românești în contextul societății contemporane.
Animați de duhul Evangheliei lui Hristos, profesorii și elevii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț au fost, de‑a lungul timpului, făclii de lumină și exemple demne de urmat. În galeria personalităților vieții bisericești, culturale sau sociale, care au predat sau au dobândit o solidă educație în acest seminar, se numără ierarhi, arhimandriți, academicieni, miniștri și oameni de cultură, precum: Mitropolitul primat Conon Arămescu Donici, compozitorul Alexandru Podoleanu, Patriarhul Nicodim Munteanu, ierarhii Narcis Crețulescu, Dionisie Romano, Partenie Ciopron, Pavel Șerpe, Atanasie Dincă, Emilian Antal, Nestor Vornicescu, Adrian Hrițcu, Gherasim Cucoșel, monahi erudiți ca Neofit și Iuliu Scriban, Benedict Ghiuș, Petroniu Tănase, Sofian Boghiu și Andrei Scrima, preoți profesori ca Mircea Păcurariu și Ștefan Alexe, dar și Nichifor Crainic, Ioan Savin, Vasile Goldiș și Alexandru Lapedatu.
Astăzi, valorile educaționale spirituale oferite de această veche școală de teologie ortodoxă sunt foarte necesare, având în vedere tendința de secularizare a societății românești contemporane, deoarece ele reprezintă pentru tinerii viitori slujitori și misionari ai Bisericii un reper spiritual esențial și un liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline.
Actul educațional săvârșit în această instituție a Bisericii noastre cu multă dăruire și responsabilitate, corectitudine și fidelitate față de valorile credinței ortodoxe strămoșești îi pregătește pe tinerii slujitori de mâine pentru a deveni adevărați mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru oameni și misionari ai Bisericii în lume.
Aniversarea de astăzi, pe lângă aspectul festiv și momentul bucuriei reîntâlnirii cu profesori și elevi de altădată, ne reamintește că Biserica are mereu nevoie de școli teologice de valoare, care să pregătească tineri misionari dedicați slujirii lui Dumnezeu și aproapelui, în parohii, în instituții filantropice, culturale sau administrative ale Bisericii ori în societate.
Felicităm și binecuvântăm pe toți profesorii și pe elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, apreciind eforturile depuse ca această școală să fie un permanent izvor de cultură și spiritualitate pentru tinerii chemați să slujească Biserica noastră și să promoveze valorile spiritualității creștine românești, spre slava lui Dumnezeu și binele poporului român.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la sărbătorirea a 160 de ani de la înființarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, 12 octombrie 2015.



.jpg)
