Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Părintele Vasile Ailioaei (1954-2020) - păstor duhovnicesc care i-a învățat pe credincioși lecția iubirii creștine
Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în dimineața zilei de miercuri, 9 septembrie 2020, a părintelui Vasile Ailioaei, preot slujitor la Parohia Podeanu, Protoieria Sector 1 Capitală.
Părintele Vasile Ailioaei s-a născut în data de 27 iulie 1954, în satul Topolița, comuna Grumăzești, județul Neamț, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. A fost descendent, după mamă, al familiei marelui povestitor Ion Creangă.
A studiat Teologia Ortodoxă la Seminarul Teologic din Caransebeș și la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu. A urmat studiile de doctorat la Institutul Teologic de grad Universitar din București, secția Teologie Morală.
A fost căsătorit cu doamna Lorica Parascheva Isache, familia lor fiind binecuvântată de Dumnezeu cu doi copii: Daria Aniela și Aurelian Vasile.
A fost hirotonit diacon și preot în anul 1978, pe seama Parohiei Hândrești, Protopopiatul Pașcani, Arhiepiscopia Iașilor. Hirotonia întru preot a fost săvârșită la 27 octombrie 1978 de Mitropolitul de atunci al Moldovei, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist. În această parohie, cu ajutorul credincioșilor, a ctitorit o biserică și o casă parohială.
În data de 1 iunie 1990, a fost numit preot coslujitor la Parohia Podeanu din București și apoi, la 1 iulie 1990, preot paroh la aceeaşi parohie. În această parohie a slujit treizeci de ani până la data ieșirii sale la pensie, la 1 august 2020.
Între anii 1990 şi 2004, părintele Vasile Ailioaei s-a îngrijit de reabilitarea bisericii parohiale, găsită într-o stare avansată de degradare, extinzând pridvorul, amenajând o capelă mortuară la subsol și restaurând pictura murală a parohiei, executată de celebrul pictor Dimitrie Belizarie. S-a îngrijit, de asemenea, de reabilitarea celor două case parohiale și a ridicat un nou corp de clădire destinată unei a treia case parohiale.
Într-una din aceste case, a locuit și regretatul Episcop Valerian Zaharia al Oradiei (1951-1969), care a suferit vitregiile regimului comunist, fiind înmormântat în anul 1996, în curtea Bisericii Podeanu. De la Episcopul Valerian Zaharia s-au păstrat la această parohie sfintele moaște ale Sfântului Apostol Simon Zilotul, sfinte moaşte care, prin grija părintelui Ailioaei, au fost așezate într-un baldachin de marmură în interiorul bisericii parohiale.
A fost un timp lector la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române și redactor la revista „Biserica Ortodoxă Română”.
Pentru activitatea liturgică, pastorală și misionară săvârșită în cei patruzeci și doi de ani de slujire preoțească la parohiile Hândrești din județul Iași și Podeanu din București, preacucernicul părinte Vasile Ailioaei a primit în decursul vieții rangurile de sachelar, iconom și iconom stavrofor.
În semn de prețuire și de recunoaștere a lucrării săvârșite spre propășirea Bisericii și a credinței mântuitoare, la data de 24 noiembrie 2003, a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist distincția `Crucea Patriarhală~. La aceeași dată, și soția preacucerniciei sale, preoteasa Lorica Parascheva Ailioaei, a primit distincția `Crucea Patriarhală~ pentru mireni, aceasta fiindu-i aproape și susținându-l pe soțul său în lucrarea pastoral-misionară desfășurată.
La data de 1 decembrie 2000, de Ziua Națională a României, președintele României, Emil Constantinescu, i-a conferit Ordinul Național „Steaua României~ în gradul de Cavaler, în semn de prețuire pentru activitatea preoțească depusă în slujirea aproapelui și a Bisericii.
A fost apropiat de credincioșii comunității sale parohiale, călăuzindu-i pe drumul mântuirii.
În aceste momente grele pentru familia îndoliată a părintelui Vasile Ailioaei și pentru cei care l-au cunoscut, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să îl așeze în rândul drepților.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Vasile Ailioaei, preot slujitor la Biserica Podeanu din București, Protopopiatul Sector 1 Capitală, oficiată sâmbătă, 12 septembrie 2020, ora 13:00, în biserica Parohiei Podeanu din București.



.jpg)
