PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS
Părintele Vasile Bria (1937-2022), păstor neobosit și vrednic al Bisericii lui Hristos
Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în ziua de duminică, 13 martie 2022, a părintelui Vasile Bria, fost preot paroh la Parohia Sfântul Ilie - Grant, Protoieria Sector VI Capitală.
Părintele Vasile Bria s-a născut la 22 iulie 1937, în localitatea Telega din județul Prahova, în familia dreptcredincioșilor Ion și Maria, fiind al șaselea din cei zece copii, dăruiți de Dumnezeu familiei Bria. După parcurgerea etapelor școlii primare și gimnaziale (1951), a absolvit Școala Medie de Cântăreți Bisericești din Curtea de Argeș (1951-1954), după care a frecventat cursurile Seminarului Teologic Ortodox de la Curtea de Argeș și București. A continuat studiile teologice în cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1958-1962), obținând titlul de licențiat în teologie. În anul 2000, Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București i-a acordat titlul de doctor în teologie, în urma parcurgerii stagiului doctoral și susținerii tezei cu titlul Succesiunea apostolică în perioada preniceeană și importanța ei pentru unitatea Bisericii.
A fost căsătorit cu doamna Maria-Elisabeta, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu o fiică, Irina, de profesie medic.
Pedagog erudit și smerit, părintele Vasile Bria a îndeplinit multe ascultări și slujirii în Biserică, atât la Sfântul Altar, cât și la catedră, ori în cadrul funcțiilor din administrația bisericească, pe care le-a ocupat.
Între anii 1961 şi 1966 a fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț.
În perioada 1966-1971 a activat ca bibliotecar, în cadrul Serviciului de Relații Bisericești al Patriarhiei Române.
Între anii 1971 şi 1975 a fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, fiind și director al acestei prestigioase unități de învățământ, în perioada 1973-1975.
În anul 1975 a fost numit în postul vacant de preot paroh de la parohia bucureșteană Sfântul Ilie - Grant, aflată actualmente în teritoriul administrativ al Protoieriei Sector VI Capitală. În decursul celor aproape cinci decenii de slujire de la această parohie, dintre care 35 de ani ca preot paroh, părintele Vasile Bria a desfășurat, alături de colegii împreună-slujitori, o deosebită activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească. A rămas, deopotrivă, un om al cărții, un dascăl de vocație și un vrednic iconom al Bisericii.
Între anii 1981 şi 1991 a activat în funcția de consilier eparhial la Arhiepiscopia Bucureștilor.
În perioada 1993-2002 a fost asistent și lector universitar, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Sfânta Muceniță Filofteia a Universității din Pitești.
Este autor de cărți, articole, studii, recenzii și comunicări științifice.
Viața părintelui Vasile Bria este caracterizată de lucrarea neobosită în slujirea Bisericii, prin multiplele sale misiuni, mărturisită de colaboratorii și ucenicii săi. S-a remarcat prin activitatea sacerdotală și misionară, catehetică și didactică, administrativă și gospodărească, fiind un model de jertfelnicie pentru preoții mai tineri care l-au cunoscut și alături de care a slujit. Iubitor al muzicii și al rânduielilor bisericești, s-a îngrijit de înfrumusețarea slujbelor săvârșite.
Părintele Vasile Bria a fost și va rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut un păstor luminos care a slujit Biserica în toată viața sa cu multă dăruire de sine.
Sunt mulți clerici și credincioși mireni dintre elevii, studenții și ucenicii părintelui Vasile Bria, care mărturisesc faptul că au învățat de la el să prețuiască darul iubirii de Dumnezeu și de semeni, al filocaliei și al filantropiei.
În aceste momente grele, adresăm familiei părintelui Vasile Bria și tuturor celor care l-au cunoscut un gând părintesc de mângâiere şi ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului robului său, preotul Vasile, și să îl așeze în ceata sfinţilor slujitori.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Vasile Bria, preot îmbisericit la Parohia Sfântul Ilie - Grant, Protoieria Sector VI Capitală, oficiată miercuri, 16 martie 2022, la Biserica Sfântul Ilie - Grant.