Cuvânt pastoral la Buna Vestire

Iubiţii noştri fii sufleteşti,

Ne-a învrednicit Preamilostivul Dumnezeu să serbăm astăzi, cu bucurie sfântă, un mare şi binecuvântat Praznic Împărătesc, Buna Vestire a venirii printre oameni a Celui fără de-nceput şi veşnic - Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Modul zămislirii Domnului nostru Iisus Hristos a fost mai presus de fire, nu printr-un părinte omenesc, ci prin lucrarea Sfântului Duh: "Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri!" (Luca 1, 28).

Astăzi, în preacuratul trup al Preasfintei Fecioare se începe lucrarea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup. Astăzi, Domnul îşi începe trecerea prin Uşa cea ferecată, vestită de prooroci. Precum raza soarelui trece printr-un cristal, tot aşa trece Domnul prin Preasfânta Fecioară şi o preface în Maică a Sa, luminând-o şi sfinţind-o cu dumnezeiasca Sa slavă. Astăzi, Fecioara Maria devine Maică adevărată lui Dumnezeu cel adevărat, Născătoare de Dumnezeu desăvârşit, dar şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel în perioada naşterii şi după naştere.

Cu adevărat, mare este taina Întrupării Domnului şi pentru că ea îngemănează lucrarea mai presus de fire a Duhului Sfânt, cu lucrarea firii, căci, smerindu-Se pe Sine şi chip de rob luând, Mântuitorul a petrecut în preasfântul pântece al Maicii Sale cele nouă luni ale naşterii fireşti, asemenea fiecăruia dintre noi, arătându-ne, astfel, cât de importantă şi binecuvântată este această primă perioadă a vieţii omului.

Într-o zi ca aceasta, când Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al omului, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, nu putem să nu amintim, cu adâncă durere, cât de mult s-au răspândit în poporul nostru păcatele împotriva naşterii de prunci. Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil - prin tot felul de mijloace şi prin pruncucidere - se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată. Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă.

Pe de altă parte, în societatea noastră atât de ostilă procreaţiei, există persoane care doresc copii cu orice preţ. Desigur, infertilitatea este una dintre cele mai mari suferinţe posibile. Cu toate acestea, "Programul naţional de sănătate pentru fertilizare in vitro şi transfer de embrioni", precum şi "Legea privind reproducerea umană asistată medical cu donator terţ", adoptate recent, nu fac decât să agraveze situaţia familiilor fără copii, ca şi a întregului popor. Fertilizarea în eprubetă sau in vitro, cum se numeşte, este o tehnologie experimentală periculoasă, cu costuri morale şi materiale mari şi eficienţă minimă. În primul rând, ea presupune omorârea unui număr mare de "prunci" în stadiul embrionar, altă formă a aceluiaşi păcat al avortului. În al doilea rând, sunt mari riscurile medicale şi asupra femeilor care se supun acestor practici.

Există riscuri de sănătate şi asupra copiilor care se vor naşte, precum boli sau diferite malformaţii. În realitate, această tehnologie este o loterie, căci nimeni nu ştie câte naşteri vor rezulta.

Din punct de vedere spiritual însă, implicaţiile sunt şi mai grave, prin faptul separării procreaţiei de unirea conjugală şi de voia lui Dumnezeu. Însăşi expresia de "reproducere umană", în loc de procreaţie, arată încercarea manipulării venirii pe lume a persoanei umane, refuzul de a o mai recunoaşte ca dar al lui Dumnezeu. Legea despre care vorbim permite utilizarea materiei genetice a altor persoane decât cele care vor "beneficia" de rezultatul fertilizării, ca şi posibilitatea ca sarcina să fie purtată, prin contract, de o terţă mamă. Într-un asemenea de caz, procreaţia în sine devine o formă de "adulter biologic", iar copilul astfel conceput va avea nu doi, ci trei, patru sau chiar cinci părinţi, doi biologici, unul sau doi legali şi, eventual, încă o mamă, cea "purtătoare"! În plus, donarea materiei genetice fiind anonimă, pot să apară situaţii de fraţi şi surori vitregi, fii ai aceluiaşi părinte biologic, care, printr-o eventuală căsătorie, se vor afla, fără voia lor, în incest. De asemenea, accesul la procreaţia asistată medical a persoanelor necăsătorite, singure sau cupluri, subminează grav familia creştină şi valorile ei morale.

Aceste exemple de încălcare a normalităţii relaţiilor conjugale şi procreative arată că dorinţa de a avea copii nu poate fi împlinită în orice condiţii. În nici un caz ea nu trebuie să încalce interesul superior al copilului de a avea părinţi naturali, deopotrivă biologici şi legali. Din experienţa altor ţări, ştim deja că pruncii procreaţi ne-natural suferă dacă nu pot să-i cunoască pe părinţii lor biologici.

Iubiţi credincioşi, câteva sute de fertilizări in vitro au fost efectuate deja anul trecut la noi în ţară, finanţate din bani publici, pentru că sunt deosebit de scumpe. În acelaşi timp, tratamentele altor suferinţe la copii, mai puţin costisitoare, mult mai eficiente medical şi fără implicaţii spirituale comparabile, nu au parte de finanţare.

Vă îndemnăm să nu recurgeţi la aceste tehnologii care nu sunt o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este în primul rând o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani. Nu mai puţin adopţia copiilor orfani sau abandonaţi sau implicarea soţilor fără copii în programe de asistenţă maternală pot fi alternative binecuvântate de Dumnezeu.

Cuvintele rugăciunii învăţate de la Domnul nostru Iisus Hristos, pe care le rostim de atâtea ori pe zi, "facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ", să ne fie călăuzitoare şi în viaţa conjugală, primind cu recunoştinţă darul naşterii de prunci sau crucea lipsei lor, ambele fiind căi de cunoaştere şi însuşire a iubirii lui Dumnezeu pentru noi.

Vă binecuvântăm pe toţi cu părinteasca noastră dragoste şi împreună, cu smerenie, să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne dăruiască harul Său cel mântuitor, să ne ajute să petrecem cu pace sufletească calea timpului liturgic al postului, care ne conduce, prin pocăinţă, spre lumina şi bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

† Laurenţiu,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului