În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Radio TRINITAS - de 25 de ani un radio pentru suflet
17 aprilie 1998 este ziua când, în urmă cu 25 de ani, a început să emită primul post de radio ortodox din România.
Prima frecvență a Radioului TRINITAS a fost 97,2 MHz, în municipiul Iași, iar prima transmisiune a fost Denia Prohodului Domnului de la Catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Spre această zi privim acum cu recunoștință adusă lui Dumnezeu, fiindcă activitatea de transmitere prin unde radio a Cuvântului Evangheliei Domnului Iisus Hristos a rodit în timp.
La 25 de ani de la prima emisie, TRINITAS este postul de radio al Patriarhiei Române, cu emisie națională, 24 de ore pe zi, prin intermediul a 56 de frecvențe terestre, cu studiouri locale la Iași, Sibiu, Craiova și Timișoara, cu emisiuni religioase, culturale, educative și sociale, cu știri și informații din actualitatea națională și internațională.
Astăzi, Radio TRINITAS este căutat și apreciat pentru că este un radio al rugăciunii, al speranței și al dialogului.
TRINITAS este un radio al rugăciunii, deoarece transmite zilnic Sfânta Liturghie și Vecernia, precum și Rugăciunile de seară și de dimineață. Acestea, împreună cu slujbele speciale din perioada marilor sărbători, sunt o prelungire a rugăciunilor din Biserică, acasă, la locul de muncă, în mașină și oriunde se află oameni care doresc să se roage mai intens, sau care nu știu sau nu pot să se roage.
TRINITAS este un radio al speranței pentru toți cei care aud și ascultă Cuvântul Evangheliei Domnului Iisus Hristos. El ne oferă șansa de a mărturisi credința oriunde ne-am afla și ne învață că locul nostru în lume este și spațiul în care putem răspunde chemării pe care ne-o adresează Dumnezeu, de a fi mâinile lucrării Sale în lume. La postul de radio al Patriarhiei Române sunt invitați specialiști, profesori, iubitori de cultură și de frumos, oameni pricepuți și harnici care oferă mărturia lor despre identitatea și speranța noastră ca popor creștin.
TRINITAS este un radio al dialogului Bisericii cu societatea, întrucât exprimă libertatea Bisericii de a se adresa lumii întregi, de a vesti Adevărul și de a lucra în societate, prin oameni și pentru oameni.
La ceas aniversar, suntem recunoscători pentru toate informațiile utile și pentru toate cuvintele bune pe care Radio TRINITAS a avut ocazia să le transmită în cei 25 de ani de emisie.
Mulțumim Preasfintei Treimi, al Cărei nume îl poartă radioul Patriarhiei Române, pentru tot ceea ce este astăzi TRINITAS: cuvânt de rugăciune, mesaj de speranță și oameni aflați în dialog.
Mulțumim ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române care arată coresponsabilitate și susțin această misiune. Mulțumim ascultătorilor care prețuiesc cuvântul bun și faptele iubirii milostive.
Ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toți ostenitorii și sprijinitorii postului Radio TRINITAS, întru mulți și fericiți ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la împlinirea a 25 de ani de la prima emisie a Radio TRINITAS (17 aprilie 1998 - 17 aprilie 2023).