În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Semne de speranţă în vreme de criză
- activitatea Arhiepiscopiei Bucureştilor în anul 2009 -
Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la deschiderea şedinţei anuale a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor - sâmbătă, 23 ianuarie 2010
Anul acesta, 2010, „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti” (proclamat solemn de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din ziua de 18 iunie 2009), este şi anul în care expiră mandatul organismelor deliberative şi executive de la parohiile şi eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române, alese pentru perioada 2006-2010, fiind în derulare deja alegerile pentru organismele deliberative şi executive parohiale şi urmând a se desfăşura alegerile pentru cele eparhiale (luna aprilie a.c.).
Prin urmare, această şedinţă anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor este deosebit de importantă: pentru că evidenţiem activitatea sectoarelor Centrului Eparhial, care s-au străduit să aducă speranţă într-un an dificil, 2009, în care criza economică mondială a cuprins toate aspectele vieţii publice româneşti, dar şi pentru că reprezintă încununa-rea activităţii rodnice a mandatului de patru ani pe care îl încheie onoraţii membri ai Adunării Eparhiale.
În luna februarie, anul trecut, Arhiepiscopia Bucureştilor şi-a propus un set de obiective de realizat, dintre care amintim: inventarul bunurilor mobile şi imobile (însoţite de fotografierea lor) la mănăstiri şi parohii, continuarea recuperării proprietăţilor şi intabularea lor în cartea funciară, acolo unde aceasta nu este făcută, înfiinţarea de case şi cantine social-filantropice la parohiile mari din capitală şi din mediul rural, înfiinţarea de grădiniţe de copii ortodoxe în Bucureşti şi în alte localităţi din cuprinsul Arhiepiscopiei, precum şi implementarea programului „Nici un sat fără biserică”. Cu ajutorul Preasfintei Treimi, sectoarele Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor au întreprins demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a priorităţilor propuse pentru anul 2009, o mare parte din cele propuse realizân-du-se, desigur, potrivit posibilităţilor existente, dar cu eforturi lăudabile.
În anul care a trecut, Arhiepiscopia Bucureştilor a cuprins în jurisdicţia ei canoni-co-administrativă un număr de nouă protoierii cu 724 unităţi bisericeşti (658 parohii şi 66 filii) în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, din care opt parohii sunt nou-înfiinţate (Arhiepiscopia Bucureştilor este cea mai mare eparhie din Patriarhia Română, ca număr de credincioşi). În cadrul acestor parohii, şi-au desfăşurat activitatea un număr de 1324 de preoţi, cu 7% mai mulţi decât în anul 2008, nevoile pastorale fiind crescânde. În ceea ce priveşte viaţa monahală, există pe teritoriul Arhiepiscopiei Bucureştilor un număr de 38 de unităţi monahale (33 de mănăstiri şi cinci schituri), cu patru unităţi ridicate la rangul de mănăstire în decursul anului 2009, cuprinzând un număr total de 742 de vieţuitori (493 călugăriţe şi surori şi 249 călugări şi fraţi), cu 14 noi intrări în monahism, fapt apreciabil într-o vreme în care vocaţiile monahale diminuează.
Activităţi pastoral-liturgice şi edilitare
I. Dintre activităţile pastoral-liturgice şi edilitare din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, în anul 2009, amintim: înfiinţarea a opt parohii, 20 târnosiri de biserici şi paraclise, sfinţirea a două altare de vară, şase resfinţiri şi punerea a trei noi pietre de temelie pentru biserici. Comparativ cu anul 2008, se remarcă o creştere de cinci ori a numărului de biserici sfinţite, precum şi o dublare a activităţii pastoral-edilitare prin cele 54 de biserici aflate în diferite stadii de construire şi cele 35 de biserici în reparaţie din cuprinsul eparhiei.
La toate acestea se adaugă lucrările de reabilitare şi amenajare executate la Reşedinţa patriarhală, Palatul patriarhal şi la alte edificii ale Centrului Eparhial, precum şi intensa activitate desfăşurată în teritoriu pe cele 40 de şantiere deschise pentru noi edificii bisericeşti (case sociale, cantine, grădiniţe etc.), în majoritate susţinute de credincioşi, autorităţi locale şi sponsori.
Noua fabrică de lumânări „Făclia Sfinţilor Români”, din incinta mănăstirii „Duminica Sfinţilor Români” (Popeşti - Leordeni), sfinţită în data de 28 octombrie, anul 2008, şi-a dovedit eficienţa în anul 2009 printr-o producţie de 424 tone de lumânări (din care două tone de lumânări de ceară curată) distribuite beneficiarilor din Arhiepiscopia Bucureştilor şi din alte eparhii, totalizând un venit mai mare decât cel realizat în 2008 de vechea fabrică, iar din profitul rezultat au fost susţinute multe lucrări de reparaţii şi dotări, precum şi activităţi sociale şi culturale ale Arhiepiscopiei.
Pentru sporirea calităţii vinului liturgic, ca urmare a activităţii noului Sector agricol, viticol şi silvic, a fost finalizat în 2009 programul de reconversie cu viţă-de-vie pe o suprafaţă de aproape două hectare la Mănăstirea Ceptura şi 1,2 ha la Mănăstirea „Sfânta Maria” - Urlaţi - Jercălăi, program realizat cu fonduri europene nerambursabile. De asemenea, au fost achiziţionate opt cisterne inox, cinci cisterne Polstif şi aparate performante pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare care, coroborate cu lucrările sezoniere în plantaţiile de viţă-de-vie executate la timp, au dus la obţinerea unei producţii de vin superioare calitativ şi cantitativ faţă de 2008. Totuşi, din motive financiare, nu s-a construit încă noua cramă modernă care să permită o procesare mai amplă şi o îmbuteliere automată a vinului.
Un alt tânăr sector al Centrului Eparhial, care şi-a început activitatea în anul 2008, Sectorul de bunuri imobile bisericeşti, şi-a arătat pe deplin eficienţa în anul 2009 prin activitatea de reconstituire a dreptului de proprietate privind imobilele majorităţii unităţilor de cult din eparhie, prin ajutorul oferit parohiilor care deţin proprietăţi ce necesită intabularea în cartea funciară (măsurători cadastrale, consultanţă de specialitate etc.), prin centralizarea situaţiei imobilelor parohiale şi prin administrarea eficientă a bunurilor imobile bisericeşti deţinute de Arhiepiscopia Bucureştilor. Cu toate acestea, însă, mai sunt încă multe imobile de recuperat, consolidat şi restaurat, pentru a deveni o sursă de susţinere a multiplelor activităţi sociale ale arhiepiscopiei, într-o vreme în care se aşteaptă mai mult de la Biserică, deşi este ajutată mai puţin economi- co-financiar.
Activităţi cultural-misionare
II. În ceea ce priveşte activităţile cultural-misionare desfăşurate de Arhiepiscopia Bucureştilor în anul 2009, se evidenţiază activitatea editurii Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Aceasta a publicat deja mai multe lucrări în colecţiile sale: Lumina credinţei, Păstorul cel Bun, Vieţi de Sfinţi şi Vita Aeterna, având în curs de publicare numeroase alte volume.
Dintre apariţiile editoriale se remarcă în mod deosebit volumul Domnitorii şi ierarhii ţării Româneşti. Ctitoriile şi mormintele lor, lucrare cu caracter enciclopedic şi ilustrativ, o adevărată carte de vizită a bisericilor prezentate, cuprinzând şi cea mai mare colecţie de pisanii din Ţara Românească. De asemenea, amintim lucrarea de o deosebită importanţă pentru clerici Îndrumător administrativ bisericesc. Ghid practic pentru examenul de capacitate preoţească, administrarea parohiei şi a mănăstirii, rodul unei colaborări a sectoarelor Centrului Eparhial, lucrare folosită ca model şi instrument de lucru în toate eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Arhiepiscopia Bucureştilor s-a implicat, în anul 2009, în organizarea mai multor evenimente cu caracter cultural – misionar, din care amintim: pelerinajul de Florii (11 aprilie 2009), un adevărat simbol al credinţei vii şi al comunicării, la care au participat 530 de preoţi şi aproximativ zece mii de credincioşi; Calea Sfinţilor (24 octombrie 2009), procesiune pe Colina Bucuriei (Dealul Patriarhiei) cu moaştele Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfântului Grigorie de Nyssa, ale Sfântului Grigorie Teologul, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, eveniment care a atras anul acesta apreciere din partea mass-mediei româneşti pentru organizare şi desfăşurare; Icoana din sufletul copilului, ediţia a XVII-a; expoziţia fotografică Iconostase din biserici ortodoxe bucureştene; expoziţia Mitropolia ţării Româneşti – 650 de ani de existenţă; Simpozionul Internaţional Dumnezeu Tatăl şi viaţa Preasfintei Treimi (Bucureşti, 15-17 octombrie 2009); Congresul Internaţional de Teologie închinat Sfântului Vasile cel Mare (Bucureşti, 1-4 noiembrie 2009), sub patronajul Patriarhiei Române; Serile filocalice (Bucureşti, 15-30 noiembrie 2009); programul special cultural-artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor (Bucureşti, 6 decembrie 2009).
În ceea ce priveşte învăţământul teologic, la încheierea anului universitar 2008-2009 erau înscrişi la toate specializările Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, a Universităţii din Bucureşti, 1091 de studenţi. La aceştia se adaugă 330 de masteranzi (177 ai Arhiepiscopiei Bucureştilor) şi 28 de doctoranzi (15 ai Arhiepiscopiei Bucureştilor). La Seminarul Teologic Liceal Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti au fost înscrişi, pentru anul şcolar 2008-2009, 222 de elevi. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filoteea - Mănăstirea Pasărea au fost înscrise, pentru anul şcolar 2008-2009, 122 de eleve.
Învăţământul religios din şcolile de stat a fost asigurat, în 938 unităţi de învăţământ preuniversitar, de către 765 profesori de religie (348 titulari şi 417 suplinitori), cu rezultate deosebite în munca lor, anul 2009 oferind bucuria de a consemna încheierea Protocolului de colaborare între Arhiepiscopia Bucureştilor şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, privind intrarea unui număr de 15 şcoli şi licee sub patronajul spiritual al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ca urmare a strădaniei Preasfinţitului Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul.
Cât priveşte grija pentru patrimoniul sacru (liturgic), în anul 2009 s-a continuat procesul de fişare a obiectelor de patrimoniu, potrivit Protocolului încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul de Interne, privind evidenţa patrimoniului bisericesc pe fişe de obiect tip B. O. R. (s-a ajuns la 90%, urmând să se definitiveze în 2010). Arhiepiscopia Bucureştilor a avut în subordine anul trecut 14 muzee şi colecţii de artă bisericească şi patru depozite de conservare a patrimoniului bisericesc, fiind a-testaţi pentru acestea 15 muzeografi şi 10 gestionari custozi de sală.
Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Centrul Eparhial, protoieriile şi parohiile sale, a fost şi în anul 2009 cel mai mare susţinător financiar al Ziarului Lumina şi al posturilor Radio Trinitas şi TV Trinitas, contribuind cu suma de 1.128.000 lei la bunul mers al acestor instituţii misionare ale Patriarhiei Române, importante pentru activitatea pastorală a parohiilor atât din ţară, cât şi din diaspora română.
De asemenea, pentru eficientizarea activităţilor misionare ale Centrului Eparhial, a fost reorganizat Serviciul desfacere-colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin modernizarea spaţiilor de desfacere vechi, precum şi prin înfiinţarea de magazine, remarcându-se, în 2009, o creştere importantă a vânzărilor de obiecte şi cărţi de cult, iar venitul obţinut fiind folosit pentru susţinerea multiplelor activităţi misionare ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Activitatea social- filantropică
III. Activitatea social-filantropică vine să completeze realizările din 2008 prin experienţa comuniunii şi solidarităţii cu oamenii aflaţi în nevoi şi suferinţe. Programul de ajutoare financiară în caz de urgenţă a fost, în anul 2009, în valoare de 72.500 lei şi s-a adresat unui număr de 363 persoane aflate în dificultate. S-au primit donaţii şi sponsorizări în valoare 109.479 lei şi 57.500 euro pentru ajutorarea persoanelor care au necesitat tratamente medicale şi intervenţii chirurgicale în străinătate şi o donaţie, în produse farmaceutice, în valoare de 150.000 lei. Sectorul social filantropic al Centrului Eparhial a derulat, în 2009, un număr de 24 de programe sociale. În 2009, Arhiepiscopia Bucureştilor şi-a desfăşurat activitatea social-filantropică prin intermediul a 11 cantine pentru 677 beneficiari, 57 programe de ajutor alimentar pentru 1993 beneficiari, două grădiniţe cu 41 beneficiari, un centru de zi cu 43 beneficiari, nouă cabinete medicale şi de asistenţă stomatologică cu 5643 beneficiari, opt locuinţe protejate pentru 310 beneficiari, 22 programe educaţionale, culturale şi social-educative cu 1110 beneficiari, un cămin de bătrâni cu 21 beneficiari, 86 programe de burse pentru elevi şi studenţi. De asemenea, au fost derulate alte 30 de programe la nivelul parohiilor.
Un număr de 144 de preoţi de caritate şi-au desfăşurat activitatea în cadrul sectorului amintit mai sus în 101 paraclise, din care 32 sunt biserici şi 69 sunt capele. În cursul anului 2009 au fost finalizate două biserici, din care una a fost târnosită (23 aprilie 2009 - Sfinţirea bisericii din incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” din Bucureşti ). De asemenea, s-a săvârşit slujba de sfinţire a locului şi de punere a pietrei de temelie pentru două noi biserici, care se vor construi în unităţi medicale din Bucureşti.
În concluzie, se remarcă o intensificare a activităţilor desfăşurate de Arhiepiscopia Bucureştilor în anul 2009, cu rezultate notabile pentru fiecare sector de activitate, deşi criza financiară creează multe obstacole pentru o activitate mai amplă. În mare măsură, aceste rezultate sunt, în primul rând, meritul echipei tinere şi dinamice de la Centrul Eparhial, care a înţeles că numai împreună se poate contribui eficient la bunul mers al Arhiepiscopiei Bucureştilor, astfel ca ea să fie prima arhiepiscopie care ajută Patriarhia Română în misiunea sa.
Prin înfiinţarea de noi parohii şi ridicarea de noi biserici acolo unde e mare nevoie de ele, construirea de noi aşezăminte social-culturale pe lângă parohii şi mănăstiri, motivate de impactul social benefic pe care acestea îl au în rândul populaţiei, mai ales în contextul unei societăţi din ce în ce mai secularizate şi mai sărace, Biserica noastră contribuie la sănătatea spirituală a fiilor ei şi la realizarea coeziunii sociale a oamenilor confruntaţi cu singurătatea, incertitudinea şi disperarea din cauza sărăciei, a migraţiei, a şomajului şi a altor fenomene din societatea românească de astăzi.
Mulţumim în mod deosebit tuturor celor ce ajută Arhiepiscopia Bucureştilor în lucrarea ei misionară, instituţii de stat, firme şi persoane particulare, dar mai ales clerului şi credincioşilor darnici din această arhiepiscopie, pentru efortul de a fi contribuit la păstrarea dreptei credinţe şi la susţinerea activităţilor pastorale, culturale, sociale şi misionare ale Bisericii noastre în societatea de azi.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei ce lucrează azi pentru slava Preasfintei Treimi şi pentru binele Bisericii şi poporului nostru.
† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române