Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Pricesnele, mărturisiri ale bucuriei de a fi împreună cu Domnul Hristos

Pricesnele, mărturisiri ale bucuriei de a fi împreună cu Domnul Hristos

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Actualitate religioasă
Data: 28 Mai 2019

Dragi concurenți și interpreți,

Stimați participanți,

Hristos a înviat!

Este al nouălea an în care Parohia Apărătorii Patriei II – „Sfântul Ierarh Ambrozie” din București organizează Festivalul de pricesne „Blândul Păstor”. Această lucrare pastorală și misionară a parohiei așezată sub semnul Anului Omagial al Satului românesc pune în valoare priceasna ca manifestare a creației religioase populare românești. Din acest motiv, considerăm fericită alegerea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” – un loc cu o încărcătură culturală, dar și spirituală deosebită, ca spațiu de desfășurare a ediției din acest an a Festivalului.

„Pentru istoria noastră ‒ aprecia etnograful şi sociologul Ernest Bernea (1905‑1990) ‒, satul românesc tradiţional a fost microcosmosul material şi spiritual care a constituit fundamentul existenţial al naţiunii [...]. Realitatea tradiţională comunitară a definit şi manifestat un mod propriu românesc de a fi, care e specific şi general uman totodată”1.

Satul românesc, păstrător fidel al tradiţiei bisericești și al culturii naţionale, a fost de‑a lungul timpului spaţiul în care s‑au dezvoltat și s‑au desăvârșit valorile spirituale, culturale și morale ale neamului.

În satele românești care au păstrat credința ortodoxă, pricesnele nu au lipsit dintre cântările care însoțeau Sfânta Liturghie. Sătenii evlavioși au înțeles că acestea sunt împreună‑rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu și împreună‑cântare de biruință cu părintele lor din altar. Fiind cântate mai ales la momentul Chinonicului, ele au de cele mai multe ori în mijloc pe Maica Precistă – cea mult iubită de toți românii, de unde și denumirea de „pricesne”.

Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului. Aceste rugăciuni doinite sunt parte a stăruinței din toată vremea a creştinilor ortodocşi din satele și târgurile românești, de a mărturisi pe Domnul Iisus Hristos și bucuria de a rămâne uniți cu El, în istorie și în eternitate.

Urăm tuturor concurenților la acest Festival să exprime nu numai virtuozitate interpretativă, cât mai ales să se facă curajoși purtători și promotori, prin versuri și cânt, ai celor mai profunde valori care definesc sufletul satului românesc: dragostea de Dumnezeu, de neam și de tradițiile lui și statornicia în credință.

Felicităm parohia organizatoare, pe preoții și enoriașii care s‑au ostenit în pregătirea acestei mărturisiri misionare și salutăm conducerea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, pe doamna Director General Paula Popoiu, care a arătat deschidere și cooperare în vederea organizării acestui eveniment.

 

Cu părintească binecuvântare,

 

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj transmis la cea de-a noua ediţie a Festivalului de pricesne „Blândul Păstor”, organizat de Parohia Apărătorii Patriei II – „Sfântul Ierarh Ambrozie”, Protopopiatul Sector IV Capitală, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, duminică, 26 mai 2019.

 

Notă:

  1. Ernest Bernea, Civilizaţia română sătească, ediţia îngrijită de Rodica Pandele, (Fapte, idei, documente), București, Ed. Vremea, 2006, p. 164.

 

Titlul aparține redacției