Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Programul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în prezenţa moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi ale Sfântului Ierarh Dionisie al Cetăţii Albe - Ismail (Basarabia)
Bucureşti, 25-29 octombrie 2019
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfășura în perioada 25-29 octombrie 2019 după următorul program:
Vineri, 25 octombrie 2019, începând cu ora 12:30, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor, cu icoana şi sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, de la Catedrala Patriarhală, pe bulevardul Regina Maria din Bucureşti până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.
Începând cu aceeași oră, de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou, vor fi aduse în procesiune icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe - Ismail, precum şi icoana şi moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, pe traseul Calea Şerban Vodă, strada Bibescu Vodă, Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.
La ora 13:00, cele două procesiuni se vor întâlni la Crucea brâncovenească şi vor înainta până la Catedrala Patriarhală, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară. Sfintele icoane şi sfintele moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini până marţi, 29 octombrie 2019.
Sâmbătă, 26 octombrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9:30, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, se va săvârşi Sfânta Liturghie.
Duminică, 27 octombrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9:00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu membrii Sfântului Sinod, fiind înconjuraţi de preoți şi diaconi.
La ora 12:30 va avea loc proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe - Ismail.
Luni, 28 octombrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, de la ora 7:00, în Catedrala Patriarhală, se va săvârşi Sfânta Liturghie şi va continua pelerinajul la moaştele sfinţilor amintiţi anterior.
Marţi, 29 octombrie 2019, la ora 10:00, moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Argeş vor pleca spre Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, iar moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe - Ismail vor pleca spre Mănăstirea Suruceni din Republica Moldova.
Biroul de presă al Patriarhiei Române