Satul românesc exprimă bucuria Crăciunului prin colinde

Ediţia prezentă a concertului tradiţional de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române are loc în Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.

Anul acesta comemorăm, de asemenea, 30 de ani de la căderea regimului comunist, ca urmare a Revoluţiei române din decembrie 1989, prin care poporul român a dobândit libertatea de credință și de neam, precum şi posibilitatea de a reafirma valorile noastre creștine, culturale și identitare. În decembrie 1989, în preajma Crăciunului, Hristos Domnul, văzând suferința și oprimarea poporului român sub dictatura comunistă, a făcut tainic pași repezi către el și i-a adus de Crăciun darul libertății.

La 30 de ani de la căderea regimului comunist, Biserica noastră a consacrat anul 2019 omagierii satului românesc, atât de oprimat timp de peste patru decenii prin colectivizarea forţată a satelor româneşti, iar mai apoi prin încercarea de „sistematizare a satelor”, adică de comasare a multor sate, lovind astfel în tradiţiile culturale şi spirituale ale satului românesc, în general, şi mai ales în tradiţiile legate de marile sărbători creştine tradiţionale. De pildă, în a doua jumătate a veacului al XX-lea, conducerea comunistă din România a încercat să elimine din tradiția și din conştiinţa românilor colindele de Crăciun, deoarece aveau un conţinut religios. Cu toate acestea, poporul român a reușit să-și păstreze credința strămoșească și datinile sale, mai ales la sat.

Se ştie că strămoşii noştri romani sau latini aveau o sărbătoare a kalendelor/calendelor (a primei zile a fiecărei luni), numită Festum kalendarum. În această zi se plăteau datoriile, adică se ofereau şi se primeau bani. Astfel, calendele romane au transmis ideea de a dărui cu bucurie.

Totuşi, colindele creştine româneşti sunt mai mult decât calendele romane, deoarece ele exprimă un conţinut nou, şi anume credinţa românilor creştini în Nașterea Fiului veşnic al lui Dumnezeu ca om din Fecioara Maria, pentru a dărui oamenilor viaţa veşnică. Colindele româneşti au fost create de popor ca urmare a ascultării Evangheliei şi a cântărilor liturgice din biserică. Ele exprimă într-o formă poetică simplă, populară, lumina şi bucuria sărbătorii Naşterii lui Iisus Hristos, fiind specifice mai ales în perioada Crăciunului.

Colinda sau colindul de Crăciun este sfânt şi bun deoarece el reprezintă glasul sfânt al Evangheliei lui Hristos şi al Bisericii Sale, interpretat în formă poetică populară de colindători de toate vârstele, pe uliţele satului sau pe străzile oraşului, precum şi în casele creştinilor, din generaţie în generaţie. Colinda de Crăciun este cântare sfântă, pentru că sfântă este taina minunată pe care o vestește, și anume taina mântuirii lumii prin Iisus Hristos, Care, „ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8).

Ascultând colindele - spune Mihail Vulpescu în lucrarea sa Cântecul ­popular românesc - „simţi fiorul de sfinţenie care vine de undeva de departe prin veacuri şi trece din casă în casă şi din suflet în sufletÎ.

Colindele se cântă în cor sau în grup, adică în stare de comuniune, deoarece ele reprezintă credinţa şi bucuria Bisericii lui Hristos, aceasta fiind adunarea oamenilor în iubirea Prea­sfintei Treimi. Însă colindele se cântă în cor nu numai împreună cu oamenii din vremea noastră, ci şi împreună cu strămoşii noştri, arătând astfel că ele sunt deodată eveniment contemporan şi tradiţie străbună şi neîntreruptă. „Azi cu strămoşii cânt în cor/Colindul sfânt şi bun/Tot Moş era şi-n vremea lor/Bătrânul Moş Crăciun.”

La români, colindele se cântă în toate regiunile ţării, din Maramureş până în Dobrogea, din Banat până în Moldova şi Bucovina, la sate şi la oraşe deopotrivă.

Colindele pe care le ascultăm în această perioadă a Postului Naşterii Domnului sunt, de cele mai multe ori, cântate de cete de copii, întrucât ei reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Nașterea Pruncului Hristos în peştera smerită a Betleemului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Prin urmare, trebuie să cultivăm permanent străvechea și frumoasa tradiție românească a colindatului, prin care devenim şi noi apostoli sau vestitori ai Naşterii Pruncului Iisus, pentru a spori bucuria în familie, în Biserică şi în societate. Mai ales astăzi, când lumea secularizată devine tot mai individualistă, însingurată şi depresivă, credinţa în iubirea milostivă şi smerită a Domnului Iisus Hristos ne cheamă să aducem pace, bucurie şi speranţă în sufletele şi în casele oamenilor.

În încheiere, îi felicităm pe toţi participanții la concertul tradiţional de colinde al Patriarhiei Române, „Răsăritul cel de Sus”, felicităm Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, organizatorul evenimentului, şi vă dorim tuturor Sărbători fericite cu sănătate și bucurie sfântă, adresându-vă totodată salutul tradiţional: La mulţi ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la concertul tradiţional de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Romane, Palatul Patriarhiei, marți, 17 decembrie 2019.