În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
„1 iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut“
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în perioada 25 mai- 1 iunie 2011, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) filiala Iaşi organizează Programul "1 iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut", în cadrul Proiectului "Dreptul la viaţă".
Programul "1 iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut" are ca scop reafirmarea valorilor creştine referitoare la sacralitatea vieţii (atât a copilului născut, cât şi a celui nenăscut), informarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la situaţia avorturilor în România, cu precădere în Iaşi, şi cu privire la riscurile de natură medicală, psihologică şi spirituală a avortului. Programul activităţilor dedicate acestei zile va începe miercuri, 25 mai 2011, la ora 17:30, cu vizionarea filmului "Bella" în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi, evenimentul bucurându-se de prezenţa maicii Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere "Sfinţii Arhangheli" din Iaşi. Vineri, 27 mai, de la ora 18:00, în Sala "Dr. Iustin Moisescu", lector universitar Larisa Iftime, preşedintele Asociaţiei pentru protejarea valorilor vieţii şi ale familiei "Provita Media", va susţine conferinţa "Viaţa, o taină a iubirii". Pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi va fi organizată sâmbătă, 28 mai, între orele 12:00 şi 18:00, şi duminică, 29 mai, între orele 12:00 şi 16:00, expoziţia de fotografii, stand şi bannere cu opiniile trecătorilor, intitulată "Bucuria de a fi copil". Tot în ultima duminică a lunii mai va fi organizat "Marşul Vieţii", care va porni din Parcul Copou şi va avea următorul traseu: bulevardul Carol I - strada Alexandru Lăpuşneanu - Piaţa Unirii - bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt - strada I. C. Brătianu - esplanada Teatrului Naţional din Iaşi - strada Agatha Bârsescu - strada Matei Millo - strada Dancu (Clinica de avorturi a Maternităţii "Cuza Vodă") - strada Cuza Vodă - strada Armeană, strada Costache Negri - esplanada din faţa Bisericii "Sfântul Nicolae Domnesc" - bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Catedrala mitropolitană din Iaşi. La ora 19:30 se va aprinde o cruce din lumânări în memoria copiilor nenăscuţi pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Luni, 1 iunie, de Ziua Copilului, va fi oficiat, începând cu ora 18:00, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, Acatistul Sfântului Stelian - ocrotitorul copiilor. În aceeaşi zi, la ora 19:30 se va aprinde, în Piaţa Unirii, o cruce din lumânări în memoria copiilor nenăscuţi.



.jpg)
