Astăzi se împlinesc 106 ani de la naşterea celui care a rămas în memoria creştinătăţii ca unul dintre marii teologi ai Bisericii şi poate cel mai mare teolog al secolului al XX-lea: părintele profesor Dumitru Stăniloae. Supranumit adesea „teologul dragostei creştine“, „teologul speranţei“, „patriarhul teologiei româneşti“, „sfântul cărţilor“, părintele Dumitru Stăniloae rămâne, vreme îndelungată de acum înainte, teologul cel mai de seamă pe care neamul românesc l-a dat Ortodoxiei.
Teolog, profesor de Teologie Dogmatică, traducător şi comentator al Sfântului Grigorie Palama, al Sfântului Maxim Mărturisitorul, al Sfântului Grigorie de Nyssa etc., autor a numeroase cărţi de hristologie şi antropologie, părintele Dumitru Stăniloae a marcat, prin personalitatea şi opera sa, întreaga Biserică Ortodoxă contemporană.
S-a născut la 16 noiembrie 1903 în comuna Vlădeni, judeţul Braşov, şi a trecut la Domnul în data de 4 octombrie 1993, în vârstă de aproape 90 de ani. „Teologia sa cea mai creatoare şi mărturisitoare a fost elaborată în timpul regimului comunist din România începând cu anul 1946, iar lucrările sale de sinteză au fost scrise în cei 20 de ani pe când era pensionar (1973-1993). Între 4 septembrie 1958 şi ianuarie 1963, părintele Dumitru Stăniloae a fost cercetat, judecat şi întemniţat mai întâi la Bucureşti (închisorile din strada Uranus şi strada Plevna), iar apoi la Aiud. Anii grei de închisoare au fost trăiţi de marele teolog român ca fiind pentru el o şcoală a rugăciunii şi a suferinţelor, cu speranţa eliberării. «În închisoare am învăţat să mă rog» - spunea el uneori, pentru a arăta că adevărata rugăciune este izvor de putere pentru a purta Crucea cu nădejdea Învierii“, arăta anul trecut, pe 3 octombrie, la Mănăstirea Cernica, unde a oficiat o slujbă de pomenire, Părintele Patriarh Daniel, unul dintre discipolii marelui teolog.
Deşi autor al unei opere monumentale, părintele Dumitru Stăniloae era un om de o modestie impresionantă. Nu concepea Teologia altfel decât ca pe o întâlnire vie a oamenilor obişnuiţi cu Dumnezeu Cel viu.
Un teolog al iubirii Preasfintei Treimi şi un înnoitor al teologiei ortodoxe
Părintele profesor Dumitru Stăniloae a lăsat posterităţii o operă teologică impresionantă. În opera sa de mii de pagini - la care se adaugă necontenit alte mii, şi mii care tratează despre ceea ce ne-a lăsat părintele Stăniloae - domină o impresionantă căldură scriitoricească, o fineţe şi o profunzime spirituală remarcabilă. Toate cărţile părintelui Stăniloae sunt fundamentale. Cele 12 volume ale Filocaliei, apărute în perioadele 1946-1948 şi 1976-1991, la Sibiu şi Bucureşti, reprezintă opera de căpătâi în spiritualitatea românească. Spre deosebire de alte colecţii, Filocalia îngrijită de părintele Stăniloae include şi opere scrise după secolul al IX-lea (Sf. Simeon Noul Teolog şi Sf. Grigorie Palama), precum şi lucrări ale unor asceţi din spaţiul românesc (Vasile de la Poiana Mărului, Gheorghe de la Cernica, Iosif de la Văratec). „Teologia Sfinţilor Părinţi, pe care părintele Dumitru Stăniloae i-a iubit, i-a tradus şi explicat, este baza tradiţională a teologiei sale creatoare şi mărturisitoare. El însă nu numai că a citat din operele Sfinţilor Părinţi, ci le-a şi continuat şi le-a aprofundat, în mod fidel şi creator, arătând, pentru timpul nostru, permanenta frumuseţe şi frăgezime sau prospeţime a teologiei Părinţilor Sfinţi, luminaţi de Duhul Sfânt, Care arată mereu Bisericii că «Iisus Hristos, ieri, şi azi, şi în veci, este acelaşi» (Evrei 13, 8)“, sublinia Patriarhul Daniel, precizând că părintele Stăniloae rămâne veşnic un teolog al iubirii Preasfintei Treimi, un prieten fidel al Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi un înnoitor al teologiei ortodoxe, pe baza Tradiţiei din trecut şi a creaţiei intelectuale şi duhovniceşti din prezent.
Mai multe despre cine a fost şi despre ceea ce ne-a lăsat părintele Dumitru Stăniloae puteţi citi în săptămânalul „Lumina de Duminică“, care i-a dedicat mai multe pagini din ediţia din 15 noiembrie.
.jpg)
