În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
220 de ani de la zidirea Bisericii „Caporal Alexa“ din Arad
Parohia "Caporal Alexa" din Protopopiatul Arad a aniversat marţi, 8 noiembrie, 220 de ani de la zidirea bisericii. După oficierea Sfintei Liturghii, un sobor de 7 preoţi şi 2 diaconi a săvârşit Taina Sfântului Maslu. După un cuvânt de mulţumire adus lui Dumnezeu şi tuturor ostenitorilor Parohiei "Caporal Alexa", părintele paroh Gabriel C. Mariş i-a invitat pe toţi cei prezenţi pentru a participa la cea de-a doua ediţie a Festivalului cultural "Sărbătoarea îngerilor". Evenimentul s-a desfăşurat în incinta căminului cultural din localitate şi a debutat cu un program religios pregătit de corul de copii al parohiei, care au rostit rugăciuni şi au interpretat pricesne închinate sfinţilor îngeri. A urmat un program artistic susţinut de artişti şi interpreţi de muzică populară. La final, părintele paroh a mulţumit tuturor celor prezenţi şi a înmânat mai multe diplome şi trofee, care să le amintească peste ani de această frumoasă aniversare.



.jpg)
