În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
250 de tineri au participat ,,Întâlnirea tinerilor creştin-ortodocşi mehedinţeni”
Aproape 250 de tineri creştin-ortodocşi din judeţul Mehedinţi au trăit cu emoţii în suflete, bucurii duhovniceşti deosebite la mănăstirea Topolniţa. Episcopia Severinului şi Strehaiei, prin Sectorul Învăţămant şi Tineret, a organizat, în data de 30 mai, ,,Întâlnirea tinerilor creştin-ortodocşi mehedinţeni", informează www.episcopiaseverinului.ro. Acţiunea s-a desfăşurat în colaborare cu Inspectoratul Scolar Judeţean Mehedinţi, Asociaţia Anastasia şi parohiile implicate în proiectul "Hristos împărtăşit copiilor".
Programul manifestării a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Prea Sfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de preoţii care desfăşoară în parohiile lor proiectul ,,Hristos împărtăşit copiilor". Alături de copiii de la clasele V-VIII, implicaţi în proiectul "Hristos împărtăşit copiilor" la acţiune au mai luat parte şi tineri din liceele judeţului Mehedinţi. În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul Mehedinţiului, le-a vorbit tinerilor prezenţi despre datoriile pe care le au faţă de părinţii lor, arătând că prezenţa lor în spaţiul mănăstirii se constituie într-o mare bucurie duhovnicească: ,,Ne aflăm aici la mănăstirea Topolniţa ca împreună să ne bucurăm duhovniceşte. Aici în acest cadru minunat la sfârşitul lunii ne-am întâlnit preoţi care predau religie şi profesori de religie dar şi dumneavoastră copii deosebiţi de la multe şcoli ale Mehedinţiului, unii din zona de munte, iar alţii din zona de câmpie. Împreună ţinem aici Adunarea anuală a tinerilor creştin-ortodocşi din Mehedinţi, a celor care sunt aproape de Biserica lui Dumnezeu, prin ceea ce au învăţat şi învaţă.". În după-amiaza zilei, părintele stareţ al mănăstirii Topolniţa, arhimandritul Pavel Nicolăescu, le-a prezentat elevilor istoricul mănăstirii şi le-a vorbit despre viaţa de mănăstire. După acest moment, elevii au fost împărţiţi în zece grupuri de discuţii: 5 de gimnaziu şi 5 de liceu. În a doua parte a zilei, ceea ce s-a discutat pe ateliere de lucru, în grupuri de câte 20 de elevi, a fost prezentat în plenul adunării. Tema de anul acesta a fost ,,Familia creştină, biserica de acasă". Un accent deosebit s-a pus pe credinţa în sânul familiei, pe mărturisirea lui Dumnezeu şi în viaţa de familie, avându-se în vedere că anul 2010 este ,,Anul Crezului Ortodox". Dintre obiectivele acestui proiect pentru tineri amintim: dezvoltarea abilităţilor de comunicare, sporirea respectului faţă de părinţi şi faţă de familie ca cea mai importantă componentă a societăţii, dar şi schimburi de experienţă cu ceilalţi elevi. La final tinerii s-au arătat încântaţi de o astfel de activitate iar părintele arhimandrit Pavel, stareţul mănăstirii, văzând entuziasmul copiilor şi-a exprimat dorinţa ca în fiecare an mănăstirea pe care o conduce să găzduiască la sfârşitul lunii mai această întâlnire a tinerilor creştin-ortodocşi din Mehedinţi.