Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
355 de locuri au rămas neocupate la Universitatea din Galaţi
Potrivit reprezentanţilor Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, în urma concursului de admitere din această vară au rămas neocupate 355 de locuri la diverse specializări, din cele 1.855 de locuri la buget pentru ciclul de studii universitare de licenţă. Cele mai multe locuri la buget pentru sesiunea din toamnă au rămas la Facultatea de Mecanică, Facultatea de Metalurgie, Ştiinţa Materialelor, Mediu, Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, iar cele mai puţine la Facultatea de Arhitectură Navală, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi Facultatea de Arte. De asemenea, dintre cele 1.692 de locuri cu taxă scoase la concurs au fost ocupate doar 601, rămânând 1.091 de locuri libere.



.jpg)
