După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
600 de ani de atestare documentară a satului Comăneşti
Localitatea Comăneşti din comuna Suharău a sărbătorit miercuri, 4 aprilie, 600 de ani de existenţă. Evenimentul a avut loc la finalul întrunirii cercului pastoral-misionar din parohia Comăneşti, care a fost organizat, în urmă cu două zile, în biserica parohială. La acest eveniment au participat, pe lângă soborul de preoţi condus de pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, Marcel Chelariu, primarul comunei Suharău, prof. Iulian Strejăru, directorul Şcolii Smârdan, şi pr. Ciprian Tudor Hapliuc, fostul paroh. În faţa sfântului lăcaş s-a desfăşurat apoi un eveniment cultural. Primarul Marcel Chelariu a prezentat monografia bisericilor comunei Suharău, scrisă de prof. Ion Iftincăi, iar prof. Iulian Străjeru a vorbit despre istoria satului Comăneşti.



.jpg)
