În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
619 ani de la prima atestare documentară a Romanului
30 martie este prilej de bucurie pentru romaşcani, care serbează ziua atestării documentare. În mai multe instituţii din Roman au fost organizate manifestări culturale. Muzeul de Istorie din Roman a găzduit un simpozion care a readus în memorie activitatea înaintaşilor de pe ţinuturile muşatine.
La Muzeul de Istorie din Roman au fost marcaţi pe 30 martie 619 ani de la prima atestare documentară a Romanului, semnată de domnitorul Roman Muşat. A fost organizată o sesiune de comunicări ştiinţifice din viaţa şi din activitatea celor mai importanţi exponenţi ai urbei, la care au participat dascăli, profesori, învăţători, oameni de cultură. Primarul municipiului Roman, prof. Laurenţiu Dan Leoreanu, a deschis seria cuvântărilor care s-au rostit. Delegatul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, care a transmis binecuvântarea Preasfinţiei Sale la acest eveniment. "Sesiunea de comunicări ştiinţifice s-a derulat pe două secţiuni şi a cuprins 18 lucrări ştiinţifice. Toate au fost atractive, interesante, prin contribuţiile pe care le-au adus cei care au dorit să adauge o cărămidă la acest edificiu al culturii noastre locale. Cu acest prilej a fost organizat vernisajul unei expoziţii care a cuprins vestigii arheologice din zona Romanului, care datează din cele mai vechi timpuri (7.000 de ani). Toţi cei prezenţi şi-au manifestat bucuria de a participa la acest eveniment, încercând fiecare în parte să aducă o contribuţie la descoperirea trecutului nostru şi la promovarea valorilor noastre locale culturale sau spirituale", ne-a relatat pr. protopop Florin Ţuscanu. "Oraşul a păşit în mileniul al III-lea cu dorinţa de a se înnoi" Sărbătoarea Romanului a fost marcată în şcolile romaşcane la biblioteca municipală. Părintele protopop Florin Ţuscanu a menţionat faptul că prezenţa clericilor la acest moment cultural şi spiritual arată comuniunea şi comunicarea Bisericii. "Aici, la Roman, îi avem pe ierarhii noştri care dau continuitate slujirii episcopale. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul s-a dinamizat viaţa spirituală în urbea Romanului. Considerăm că Romanul este un oraş care a păşit în mileniul al III-lea cu dorinţa de a se înnoi, de a mărturisi tuturor că are frumoase tradiţii şi continuitate", a adăugat pr. protopop Florin Ţuscanu. Romanul a fost atestat pentru prima dată pe 30 martie 1392, anul acesta împlinindu-se 619 ani de cultură şi spiritualitate în târgul Ţării de Jos, care este semnificativ în geografia culturală şi spirituală a ţării. "Încă din Evul Mediu, în preajma anului 1408, în Târgul Romanului apare un scaun episcopal (Episcopia Ţării de Jos). Pe scaunul Episcopiei Romanului s-au succedat de atunci peste 75 de ierarhi, ceea ce arată o frumoasă tradiţie, continuitate, dar şi o perspectivă spre care ne îndreptăm. Urbea Romanului a păşit în mileniul III cu împliniri frumoase, dar şi cu idealuri pe care le urmăreşte conducerea administrativă a oraşului şi conducerea spirituală a acestor ţinuturi muşatine", a remarcat pr. protopop Florin Ţuscanu.