În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
70 de ani de la naşterea preotului prof. dr. Aurel Jivi
La 2 august, preotul prof. dr. Aurel Jivi, unul dintre cei mai reprezentativi istorici bisericeşti români din a doua jumătate a secolului al XX-lea, ar fi împlinit 70 de ani. Părintele profesor a fost titularul Catedrei de Istoria bisericească universală a Institutului Teologic din Sibiu şi profesor asociat la facultăţile de teologie din Oradea, Timişoara şi Caranşebeş, calitate în care şi-a îndreptat preocupările şi cercetarea asupra tuturor epocilor sau perioadelor istorice parcurse de Biserică, oprindu-se cu predilecţie asupra epocii sinoadelor ecumenice şi a relaţiilor Bisericii Răsăritene cu Bisericile Apusene. Un alt aspect remarcabil al contribuţiei istoriografice a părintelui profesor este cel dedicat situaţiei Ortodoxiei pe continentul nord-american.
Pe tărâm ecumenic s-a dovedit a fi un susţinător al dialogului cu celelalte Biserici, mulţi ani făcând parte, ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române, din Comisia de dialog teologic între Biserica Ortodoxă şi Alianţa Mondială a Bisericilor Reformate.
În calitate de părinte şi dascăl, timp de aproape trei decenii, s-a preocupat de formarea intelectuală şi morală a zeci de generaţii de viitori preoţi, profesori de religie şi asistenţi sociali şi a îndrumat zeci de doctoranzi. La 1 noiembrie 2002, după o scurtă şi grea suferinţă, părintele profesor Aurel Jivi a trecut la cele veşnice. Toţi cei care l-au cunoscut nu uită dragostea cu care i-a înconjurat şi Îl roagă pe Părintele Ceresc să-l odihnească în pace cu toţi sfinţii şi drepţii Săi. Veşnică să-i fie pomenirea! (Preot Ion Alexandru Mizgan)



.jpg)
