Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
75 de ani sub ocrotirea Sfinţilor Trei Ierarhi
Profesorii şi studenţii facultăţilor de teologie ortodoxă din ţară şi-au sărbătorit ieri, 30 ianuarie, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi a avut anul acesta o însemnătate deosebită, deoarece se împlinesc 130 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ teologic şi 75 de ani de când a fost pus sub ocrotirea celor trei "luminători mai mari", Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. "Anul acesta, sărbătoarea facultăţii are un caracter special deoarece se împlinesc 130 de ani de când a luat fiinţă facultatea noastră în cadrul Universităţii din Bucureşti, timp în care peste 100 de generaţii de studenţi au studiat pe băncile facultăţii şi au ieşit slujitori vrednici ai sfintelor altare. De importanţa facultăţii noastre ne dăm seama mai ales dacă ne gândim la şirul de ierarhi şi profesori destoinici care au studiat şi au predat aici, care au făcut ca facultatea noastră să fie pe locul fruntaş între facultăţile de teologie din spaţiul ortodox, reprezentând avangarda teologiei ortodoxe. De 130 de ani, facultatea noastră slujeşte teologia, Biserica şi societatea românească", a spus părintele profesor Ştefan Buchiu, decanul facultăţii. Modele strălucitoare pentru fiecare teolog şi slujitor al Bisericii Sfânta Liturghie în cinstea patronilor învăţământului teologic a fost săvârşită de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În mijlocul studenţilor şi profesorilor facultăţii, s-au aflat şi reprezentanţi ai Universităţii din Bucureşti, precum şi ai autorităţilor de stat, între care Adrian Lemeni, ministrul secretar de stat pentru Culte. După Sfânta Liturghie, a fost săvârşită slujba Parastasului pentru profesorii şi studenţii facultăţii de teologie bucureştene care au trecut la Domnul. La final, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a felicitat pe toţi membrii corpului profesoral, pe studenţi şi pe toţi ostenitorii aşezământului teologic, îndemnându-i ca în toate demersurile didactice şi duhovniceşti să urmeze exemplul Sfinţilor Trei Ierarhi. Preafinţia Sa a explicat semnificaţia acestei sărbători pentru învăţământul teologic românesc, dar şi motivul pentru care acesta a fost pus sub patronajul celor trei sfinţi. "Sărbătoarea de astăzi este, în mod special, sărbătoarea studenţilor pentru că ei pomenesc în această zi, într-un mod cu totul deosebit, pe ierarhii care sunt învăţători ai lumii şi păstori ai Bisericii universale, dar în mod particular sunt şi protectorii învăţământului teologic ortodox din întreaga lume. Sfinţii Trei Ierarhi, pentru modul în care şi-au petrecut tinereţea şi pentru modul în care şi-au încheiat viaţa slujind lui Dumnezeu şi ostenindu-se pentru Biserică, rămân modele strălucitoare pentru fiecare teolog şi slujitor al Bisericii", a spus PS Varlaam. Sărbătoarea a continuat în Amfiteatrul "Dumitru Stăniloae", unde corul facultăţii a oferit un concert de cântări psaltice şi corale, dedicat sfinţilor ocrotitori. În cadrul acestui moment festiv, a fost lansată ediţia aniversară a Anuarului Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la apariţia primului volum.
(Gheorghe-Cristian Popa, Marius Nedelcu)