După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
A 21-a Consfătuire Panortodoxă, în Grecia
Cu binecuvântarea Preafericitului Ieronim al II-lea, Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, şi cu participarea a 11 Biserici Ortodoxe şi 76 de Mitropolii ale Bisericii Greciei, au început de luni, 2 noiembrie 2009, în Biserica „Sfântul Nicolae“ din oraşul Pireu, lucrările celei de a 21-a Consfătuiri Panortodoxe a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe şi Sfintelor Mitropolii, pe tema ereziilor şi parareligiilor, cu titlul „Erezii contemporane - provenienţa, manifestările şi înţelegerea lor, informează romfea.gr. Slujba de deschidere a fost oficiată de IPS Natanael, Mitropolit de Neuvrokop (Bulgaria). Apoi au fost citite mesajele Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal şi Secretar al Sfântului Sinod. (Ciprian MUŞAT)



.jpg)
