Elevii de la Şcoala „Ion Simionescu“ din Iaşi au participat luni, 2 decembrie 2013, la prima manifestare din cadrul Simpozionului „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“, care se desfăşoară în această perioadă în sala de conferinţe a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi.
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi se organizează, în perioada 2-8 decembrie, a XVII-a ediţie a Simpozionului „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“. Copiii de la Şcoala „Ion Simionescu“ din Iaşi, însoţiţi de cadrele didactice, au participat la o cateheză cu tema „Copilul în faţa binelui şi a răului“, susţinută de pr. paroh Mircea Stoleriu. „În cadrul acestei întâlniri am atras atenţia că răul ne face nefericiţi şi ne duce într-o stare de ură. Binele este cel care aduce întotdeauna împăcarea şi legătura cu Dumnezeu. Activitatea a fost încununată de satisfacţia unei împliniri. Nădăjduim că elevii vor avea conştiinţa că trebuie să săvârşească binele pentru că este singurul care îi împacă cu Dumnezeu“, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu. La final, un grup de elevi a susţinut un program artistic. Simpozionul a continuat aseară cu vernisajul expoziţiei „Dialog cu scrul“, urmat de o masă rotundă cu tema „Contribuţia artei la regenerarea spiritual-morală a omului“. Evenimentul a fost prezentat de prof. dr. Petru Bejan, critic de artă. „Expoziţia din sala de conferinţe a bisericii noastre s-a adresat artiştilor, îndemnându-i să dialogheze cu divinitatea. Creaţiile expuse arată preocuparea artistului de a dialoga cu Dumnezeu. Ne dorim să-i incităm pe artişti să mediteze la legătura cu Dumnezeu. De asemenea, este important ca publicul să se obişnuiască, dacă se poate, cu modul de manifestare al artistului contemporan. La masa rotundă care a urmat expoziţiei au participat profesori de la mai multe facultăţi din Iaşi. Prin organizarea mesei rotunde am dorit să medităm la ceea ce arta contemporană poate să facă pentru regenerarea spiritului uman. Omul poate fi atras spre o înţelegere şi o practicare a frumosului. O astfel de discuţie este de folos atât pentru artist, cât şi pentru omul de rând“, a adăugat pr. paroh Mircea Stoleriu. La final, Corul „Apostolii“ al preoţilor Protopopiatului Iaşi 1 a susţinut un concert de colinde. În această seară, de la ora 18:00, va avea loc întâlnirea cu tema „Aspiraţiile tinerilor prin prisma gândirii creştine“. „Tinerii îşi doresc foarte multe şi au aspiraţii mari. Toate acestea trebuie filtrate prin gândirea creştină. Gândirea creştină suferă atunci când este înlăturată, iar aspiraţiile creştine nu mai aduc folos, ci tristeţe“, a explicat parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi. În ultima zi a simpozionului, duminică, 8 decembrie, de la ora 18:00, va fi organizată dezbaterea „Chemarea lui Dumnezeu şi chemarea lumii“, la care sunt aşteptaţi să participe toţi credincioşii din parohie.