În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
A fost deschis Centrul de Resurse DYNAMIS la Alba Iulia
Marţi, 4 octombrie 2011, la Alba Iulia a avut loc deschiderea Centrului de Resurse Dynamis, eveniment organizat de Federaţia Filantropia împreună cu Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.
Centrul va beneficia de o echipă de 10 persoane specializate în diverse domenii şi propune elaborarea şi implementarea unor programe pentru îmbunătăţirea competenţelor angajaţilor, astfel încât Patriarhia Română să acţioneze ca un partener mai eficient în domeniul incluziunii sociale. De asemenea, Centrul Dynamis oferă programe de dezvoltare personală şi programe de formare iniţială şi continuă în metode şi tehnici nonformale de educaţie, totul din perspectivă creştin-ortodoxă. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei



.jpg)
