Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
A fost înfiinţat Sectorul agricol şi silvic al Episcopiei Giurgiului
În cadrul Administraţiei eparhiale a Episcopiei Giurgiului a fost înfiinţat un nou sector, intitulat Sectorul agricol şi silvic, pentru o mai bună îngrijire şi administrare a terenurilor agricole şi a terenurilor acoperite de vegetaţie forestieră aparţinând Centrului eparhial şi lăcaşurilor de cult subordonate acestuia. Hotărârea a fost luată pe 14 mai în cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial al Episcopiei Giurgiului. Tot în cadrul şedinţei a fost aprobat calendarul pe semestrul al III-lea al manifestărilor închinate anului "2012 - Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor" şi a fost adusă la cunoştinţă şi situaţia Colectei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, ocazie cu care chiriarhul nostru i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să sprijine în continuarea construirea noii Catedrale patriarhale care reprezintă un simbol al comuniunii româneşti din ţară şi de pretutindeni. (G.C.P.)



.jpg)
