Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
A fost resfinţită Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Mizil
În protoieria Urlaţi a avut loc duminică, 25 sptembrie, resfinţirea Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" din oraşul Mizil. Slujba de târnosire a fost oficiată de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, în mijlocul unui sobor numeros de preoţi şi diaconi, printre care s-au aflat şi părintele Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureşti şi părintele Valentin Cazan, protopul Protoieriei Urlaţi. După cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Ciprian a acordat distincţia "Sfântul Ştefan cel Mare" părintelui paroh Romulus Ardeleanu, a oficiat slujba parastasului pentru ctitorii şi slujitorii bisericii şi a felicitat enoriaşii pentru sprijinul acordat în realizarea picturii bisericii. (Pr. Rotaru Adrian Mihai)



.jpg)
