În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
A fost sfinţită Biserica „Sfântul Teodosie de la Brazi“ din Râmnicu Sărat
Biserica „Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi“ a Parohiei „Sfântul Gheorghe“ din Râmnicu Sărat a fost sfinţită duminică, 14 septembrie. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. „Am rânduit sfinţirea acestei biserici în ziua Înălţării Sfintei Cruci pentru a sugera tuturor celor care au participat şi vor participa la slujbele divine că nu te poţi bucura de lumina Sfintei Învieri a lui Hristos dacă nu treci mai întâi prin Cruce. Nimic nu se realizează trainic şi durabil decât numai prin jertfirea noastră în diferite forme. Unii au dăruit un bănuţ, alţii materiale, alţii şi-au oferit mâinile lor, care au lucrat la zidirea acestui sfânt locaş. Toate acestea constituie fapte de jertfelnicie, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea tuturor celor care constituie Biserica lui Hristos pe pământ“, a spus Înaltpreasfinţia Sa. La slujbe au participat numeroşi credincioşi din municipiul Râmnicu Sărat, dar şi din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Locaşul de cult a fost ridicat, în perioada 2007-2014, prin strădania preotului paroh Turcu Laurenţiu, care a fost ajutat de autorităţile locale şi de alţi oameni de bine. Până la sfinţirea actualului locaş de rugăciune, slujbele s-au săvârşit în Biserica „Sfântul Gheorghe“ din vecinătate. (Dragoş Olteanu)