Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
A fost sfinţită Biserica „Sfântul Vasile“ din Buzău
Duminică, 29 septembrie, a fost sfinţită biserica închinată Sfântului Ierarh Vasile cel Mare din Buzău, iar cu acest prilej credincioşii s-au putut închina pe tot parcursul zilei în Sfântul Altar, la Sfânta Masă proaspăt târnosită.
După aproape un deceniu, credincioşii Parohiei „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare“ din Buzău şi-au văzut împlinite eforturile şi strădaniile de a ridica o biserică de zid. Noua biserică a fost încredinţată cultului divin public duminică odată cu slujba de târnosire săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori. În cadrul slujbei, în Sfânta Masă au fost aşezate moaşte de sfinţi mucenici, după care a fost întocmită şi pregătită pentru slujire. De asemenea, icoanele de pe catepeteasmă şi pictura în frescă nouă au fost sfinţite prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropire cu apă sfinţită. În continuare, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii de chiriarhul locului, înconjurat de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre semnificaţia unui locaş de rugăciune. „S-a împlinit o lucrare frumoasă şi s-a pecetluit jertfa dumneavoastră, prin slujba de târnosire sau de sfinţire mare a acestui nou locaş de cult, în care, începând de astăzi, se va săvârşi Sfânta Liturghie, aşa cum se cuvine. Această biserică, deşi este realizată cu eforturile financiare, materiale şi prin munca frăţiilor voastre, să reţineţi că, din momentul sfinţirii, ea devine Casa lui Dumnezeu“, a spus IPS Ciprian.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Cosmin Oceanu, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie duminică au avut ocazia, potrivit tradiţiei, să treacă prin Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.
Biserica închinată Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântului Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni, a fost ridicat în perioada 2005-2009, prin grija părintelui paroh Marcel Panait, cu sprijinul enoriaşilor şi al autorităţilor locale. Lucrările de pictură în frescă s-au realizat în anii 2012-2014.