Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
A fost târnosită capela Institutului „Marius Nasta“ din Bucureşti
Capela Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti a fost sfinţită ieri, 21 octombrie, de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfântul lăcaş a primit hramurile "Sfântul Ignatie Teoforul" şi "Sfântul Filaret Milostivul".
Piatra de temelie a fost aşezată de către Preasfinţitul Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul la 29 ianuarie 2010. În timpul Sfintei Liturghii, teologul Vlad Alexandru Mândru a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei "Sfântul Daniil Sihastrul" - Piaţa Covasna din Protoieria III Capitală, iar la final preotul capelan Costin Laurenţiu Aldea a fost hirotesit iconom stavrofor. Preasfinţitul Varsanufie a mai acordat, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, diplome de onoare şi distincţii celor care au sprijinit construirea şi înfrumuseţarea bisericii. (Gheorghe-Cristian Popa)



.jpg)
