În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
A murit regizorul Liviu Ciulei
Marele regizor Liviu Ciulei a murit marţi, la vârsta de 88 de ani, într-un spital din Germania, unde fusese internat din cauza mai multor afecţiuni. Liviu Ciulei, una dintre cele mai proeminente personalităţi ale culturii româneşti actuale, actor, regizor, arhitect, scenograf şi profesor, s-a născut la Bucureşti, la 7 iulie 1923.
A absolvit Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (1946) şi Facultatea de Arhitectură din Bucureşti (1949). Ca actor, a debutat în rolul lui Puck din "Visul unei nopţi de vară" de Shakespeare (1946), la Teatrul Odeon. Printre filmele regizate magistral de Ciulei se numără "Valurile Dunării" (Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary (1960) şi "Pădurea spânzuraţilor" (Premiul pentru regie, în 1965, la Cannes). Liviu Ciulei a devenit membru corespondent al Academiei Române în 1992.



.jpg)
