Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
A trecut la Domnul actorul şi jurnalistul Daniel Tomescu
A trecut la Domnul actorul şi jurnalistul Daniel Tomescu, cel care, pentru foarte mulţi dintre cei care l-au cunoscut, a fost deopotrivă coleg, prieten, confesor.
Absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie "I. L. Caragiale" din Bucureşti, a interpretat roluri memorabile pe scena Teatrului "Ion Vasilescu" din Capitală, unde era angajat. Un accident stupid petrecut în timpul unui spectacol la Teatrul de Comedie avea să pună punct unei cariere în plină ascensiune. Daniel Tomescu a rămas în conştiinţa spectatorilor şi prin rolurile jucate în filmele "Figuranţii", "Liniştea din adâncuri" sau "Rămân cu tine". Retras de pe scenă, actorul şi-a continuat angajamentul cu publicul, de data aceasta ca jurnalist al cotidianelor "Evenimentul zilei", "Curentul", "Jurnalul Naţional" şi "Gardianul". Regăsit şi renăscut în credinţă, omul Daniel Tomescu a transformat suferinţa fizică în rugăciune, slujind lui Dumnezeu şi Bisericii Lui. În ultima parte a vieţii a publicat reportaje şi interviuri în calitate de colaborator al "Ziarului Lumina". Colegii din redacţia ziarului sunt în aceste clipe alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l ierte!



.jpg)
