Prelegerea cu tema „Înviere și renaștere duhovnicească”, un eveniment duhovnicesc dedicat perioadei pascale, va avea loc luni, 6 aprilie 2026, începând cu ora 14:00, la Centrul „Renașterea”, situat pe Strada Matei Basarab, nr. 17, din Craiova. Prelegerea va fi susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care va vorbi despre semnificația profundă a Învierii Domnului și despre importanța renașterii duhovnicești în viața fiecărui creștin. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Craiovei și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova şi va fi transmis live pe platformele media ale postului TRINITAS TV.
A trecut la Domnul părintele Gherasim de la Mănăstirea Sihăstria
A trecut la Domnul astăzi, 14 iulie 2021, monahul Gherasim Bulearcă, ucenicul de chilie al Ieroschimonahului Paisie Olaru (1897-1990), după aproape 70 ani de nevoință monahală la Mănăstirea Sihăstria.
Părintele Gherasim Bulearcă s-a născut la 26 martie 1939 în com. Grumăzești, jud. Neamț. A intrat în obștea Mănăstirii Sihăstria la 5 aprilie 1954, pe când avea 15 ani, și a fost tuns în monahism la 25 ianuarie 1984, după 30 de ani de smerită ascultare.
Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!
Sursa: facebook.com/ManastireaSihastria/



.jpg)
