Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
„Această duminică ne învaţă să ne deschidem spre aproapele nostru“
Biserica Toma Cozma din Iaşi şi-a cinstit ieri principalul hram. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită pe un podium în curtea sfântului lăcaş de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier pe Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, protos. Hrisostom Rădăşanu a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre cum s-a încredinţat Sfântul Apostol Toma de Învierea Mântuitorului Hristos. "Sfântul Apostol Toma este nu atât expresia unei necredinţe fundamentale, cât a unei sfieli. Şi el a fost unul din ucenicii care a fugit atunci când Mântuitorul a fost răstignit. Sfântul Toma dă glas unui sentiment care de multe ori a fost contrazis, că Cel care a fost răstignit pe Cruce nu este un simplu om, ci este "Domnul şi Dumnezeul". Cei zece apostoli îi spun lui Toma că L-au văzut pe Domnul, iar el răspunde că nu crede. Sfântului Apostol Toma i se spune "necredincios" pentru că nu a învăţat să aibă credinţă în cei de aproape ai săi. Nouă nu ni s-a arătat personal Dumnezeu spunându-ne "Vino la credinţă! ". Dumnezeu ne grăieşte prin oameni. Neîncrederea este otrava care otrăveşte relaţiile dintre oameni. Această duminică ne învaţă să ne deschidem spre aproapele nostru", a subliniat protos. Hrisostom Rădăşanu. (C. Ciofu)