În parcul „Sub Arini“ din Sibiu, membrii Centrului Local de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog împreună cu reprezentanţii Sectorului social al Arhiepiscopiei Sibiului şi voluntari de la Crucea Roşie au organizat o acţiune dedicată victimelor consumului de droguri. După un moment de rugăciune, s-au aprins lumânări şi s-au împărţit trecătorilor fluturaşi şi materiale informative cu privire la riscurile consumului de droguri. „În urma protocolului de colaborare dintre Arhiepiscopia Sibiului, Agenţia Naţională Antidrog şi Crucea Roşie Sibiu, aceste trei instituţii s-au adunat pentru comemorarea victimelor consumului de droguri. Am oficiat un serviciu religios, după care am adresat un cuvânt de învăţătură şi, nu în ultimul rând, îndemnul de a se pune la adăpost atât cei tineri cât şi vârstnicii, lucru pe care noi îl facem prin derularea programului de prevenire, combatere a consumului de droguri în şcoli, în facultăţi, în comunitate, prin preoţi“, a spus pr. Nicolae Rusu, consilier în cadrul Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului.
Toate aceste acţiuni nu au alt scop decât acela de a informa comunitatea, şcolile, despre pericolul pe care îl reprezintă consumul de droguri, fie ele droguri uşoare, fie etnobotanice, alcool sau tutun, a mai menţionat pr. Nicolae Rusu.