Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Acţiune caritabilă la Mănăstirea Ivăneşti din judeţul Vaslui
Sectorul Social-Filantropic şi Misionar al Episcopiei Huşilor a organizat luni, 31 august 2009, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, o acţiune caritabilă la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din localitatea Ivăneşti, judeţul Vaslui. După cum informează site-ul Episcopiei Huşilor, au fost oferite haine şi încălţăminte pentru 300 de familii din partea Centrului Eparhial şi a Fundaţiilor „Maica Tereza“ şi „Prieteni pentru Moldova“ din Olanda. Acţiunile de ajutorare a familiilor nevoiaşe din judeţul Vaslui se desfăşoară din anul 2003 în cadrul Programului „Ajutor pentru familii sărace şi cu mulţi copii“, având drept scop îmbunătăţirea situaţiei sociale a familiilor nevoiaşe. (C.C.)



.jpg)
