În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Acţiune caritativă la Suceava pentru copiii instituţionalizaţi
Membrii Comitetului parohial ,,Sfinţii Trei Ierarhi“ Suceava, alături de preotul paroh Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-au deplasat la Şcoala Specială nr. 5 Burdujeni pentru a împărţi ajutoare celor 140 de copii instituţionalizaţi. Aceştia au primit alimente, sucuri şi îmbrăcăminte şi au discutat cu membrii Comitetului parohial, exprimându-şi, în acelaşi timp, dorinţa de a mai fi vizitaţi. Întâlnirea a avut loc cu sprijinul preotului Cosmin Cârlioru, cel care se îngrijeşte de sufletele acestor copii lipsiţi de ocrotire părintească, dar nu şi de grija lui Dumnezeu. Acţiunea desfăşurată la Şcoala Specială nr. 5 din Burdujeni este prima din campania ,,Alături de voi“, iniţiată de Comitetul parohial al Bisericii ,,Sfinţii Trei Ierarhi“ din Suceava, cu scopul de a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoi. Următoarea acţiune va avea loc pe data de 8 martie 2009, la Azilul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou“ de la Suceava. Membrii corului Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Suceava vor susţine un concert, după care vor sta de vorbă cu bătrânii de la azil. (Mihaela TIPA)