Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Acţiune de donare de sânge fără precedent iniţiată de Biserică
200 de voluntari de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat săptămâna trecută o acţiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sangvină Bucureşti. Ei au urmat îndemnul arhimandritului Ciprian Grădinaru, slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, de a salva vieţile celor aflaţi în suferinţă. „Este un gest creştinesc, izvorât din iubirea creştină şi din dragostea faţă de aproapele. Mesajul transmis şi recepţionat de credincioşi a fost unul duhovnicesc şi constructiv, pentru că cei care au venit să doneze nu au fost condiţionaţi de nimeni şi de nimic, ci din dorinţa de a face bine şi de a uşura suferinţa celor care au nevoie de sânge. Au fost într-un număr foarte mare. Majoritatea au fost din Bucureşti; au venit şi din provincie, din Câmpina, de la Buzău, Piteşti. Rămân recunoscător răspunsului credincioşior“, a spus pentru Trinitas TV, citat de Basilica, părintele Ciprian Grădinaru, iniţiatorul acestei acţiuni caritabile.
Organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acţiunea de voluntariat „este una fără precedent, prin numărul mare de voluntari care au participat, peste 200, pentru a acoperi un mare deficit de sânge care există în sistemul medical românesc, şi aceasta este salvatoare de vieţi. Sperăm să încurajăm şi alte persoane să vină să doneze sânge cu această ocazie, pentru că spitalele sunt în deficit, avem din ce în ce mai multe traumatisme şi din ce în ce mai multe boli grave, intervenţii chirurgicale majore care necesită transfuzii de sânge. Am reuşit să mobilizăm un număr aşa mare de persoane prin credinţă, cu ajutorul părintelui Ciprian, care a transmis acest mesaj umanitar, care a sensibilizat în noi toţi acea parte generoasă“, a declarat pentru Radio Trinitas medicul primar recuperare medicală Andreea Ileana Murgu.
Donarea de sânge a unei persoane poate salva până la trei vieţi omeneşti. Săptămâna aceasta, în funcţie de numărul celor care se vor mai oferi să doneze sânge, se va organiza o acţiune similară la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.