În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Acțiune de donare de sânge în Episcopia Tulcii
La sediul Centrului de Transfuzii Sanguine din municipiul Tulcea s-a desfășurat joi, 23 iulie, pentru al treilea an consecutiv, acțiunea social-filantropică „Picături de viață” prin care preoți de la Centrul eparhial Tulcea și din Protopopiatul Tulcea alături de credincioși au donat sânge.
Și la această campanie de donare de sânge, alături de preoți s-a aflat și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care, la final, a dăruit pentru Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiul Tulcea și pentru personalul de aici o icoană cu Maica Domnului, precum și seturi de echipamente medicale.
Inițiativa a răspuns solicitărilor locale, întrucât atât la nivel național, cât și județean se înregistrează o acută lipsă de sânge.
Personalul Centrului de Transfuzii Sanguine Tulcea și-a exprimat mulțumirea pentru donația de sânge efectuată astăzi, întrucât între preoții donatori s-au înregistrat și persoane cu grupe rare de sânge care pot salva numeroase vieți.
La acțiunea de astăzi au participat peste 20 de persoane, preoți și credincioși din mai multe parohii din municipiul Tulcea și din județ, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.