După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Acţiune filantropică în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc ieri, 7 februarie, o amplă acțiune cu caracter filantropic. În cadrul acţiunii au fost vizitate și ajutate persoane cu venituri reduse, vârstnici și familii cu mulți copii, aflate în evidența parohiilor. La această activitate cu caracter misionar și filantropic au participat peste 300 de voluntari și membri ai consiliilor și comitetelor parohiale, coordonați de către preoții de la parohii, precum și slujitorii care asigură asistența religioasă în respectivele unități de asistență socio-medicală.
Mai multe informaţii privind această acţiune, în Protopopiatul Covurlui, a oferit părintele Protopop Ionuț Glăvan, pentru Radio TRINITAS: „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului nostru Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în cadrul protoieriei Covurlui, potrivit calendarului filantropic din perioada premergătoare Postului Mare, 17 parohii au desfăşurat activităţi social filantropice la patru instituţii socio - medicale din zonă. După oficierea Sfintei Liturghii din această duminică, preoţii împreună cu câţiva enoriaşi au mers la aceste instituţii unde au săvârşit slujba Agheasmei şi au făcut rugăciuni pentru cei bolnavi. La finalul slujbei săvârşite au avut loc convorbiri duhovniceşti cu cei asistaţi şi au fost stropite cu agheasmă dormitoarele şi saloanele din aceste instituţii. La sfârşit, preoţii au oferit persoanelor asistate, circa 250 de persoane, pachete cu alimente, îmbrăcăminte şi iconiţe”.



.jpg)
